Acțiunile Xiaomi au crescut cu până la 16%

Xiaomi a lansat recent primul său automobil electric. Acest lucru a dus la creșterea acțiunilor companiei cu 16 procente. Acum, acțiunile sunt cu 7,6 miliarde de dolari mai mari.

Mașina este privită cu interes de către cumpărători. În acest timp, o firmă de brokeraj este de părere că firma va pierde în jur de 10.000 de dolari la fiecare vânzare în 2024.

Săptămâna trecută, Xiaomi a dezvăluit noul model SU7, cu un preț de pornire de 215.900 de yuani. În bani americani, suma este echivalentă cu 29.900 de dolari.

Versiunea SU7 Max poate ajunge până la 299.900 de yuani.

Xiaomi a informat deja potențialii cumpărători ai sedanului SU7 că vor trebui să aștepte între patru și șapte luni pentru a intra în posesia automobilului.

Vineri, producătorul chinez a anunțat că a înregistrat 88.898 de precomenzi pentru noul său automobil electric în primele 24 de ore de la lansare.

Mașină Xiaomi
Mașină Xiaomi/SURSA FOTO: mi-home.ro

Xiaomi se va confrunta cu pierderi substanțiale

În ciuda faptului că Xiaomi a anticipat pierderi operaționale din cauza modelului SU7, unii analiști au avertizat că aceste pierderi ar putea fi semnificative.

„Ne menţinem estimările prudente că, în cele din urmă, toată lumea va înregistra pierderi pe segmentul de preţ cuprins între 200.000 şi 300.000 de yuani (27.649 până la 41.474 dolari)”, au estimat analiştii de la Citi Research într-un raport publicat marţi.

Pornind de la presupunerea că se vor vinde 60.000 de unități în acest an, Citi estimează că modelul electric SU7 ar putea aduce Xiaomi pierderi nete de 4,1 miliarde de yuani. Suma este echivalentă cu 566 de milioane de dolari.

Concret, ar fi vorba despre o pierdere medie de 68.000 de yuani. Adică aproximativ 9.400 de dolari pentru fiecare automobil.

xiaomi
SURSA FOTO: Dreamstime

Reduceri de preț pentru mașinile electrice produse în China

După lansarea modelului SU7, alți producători chinezi de automobile electrice cu modele similare au anunțat reduceri de prețuri și oferte de subvenții.

Potrivit analiștilor de la Citi, în 2024, segmentul automobilelor electrice cu prețuri cuprinse între 200.000 și 300.000 de yuani va avea nu mai puțin de 240 de modele care vor concura pentru vânzări.

Vor înregistra, astfel, o creștere de aproape 20% față de situația din 2023.

În același timp, piața globală a automobilelor electrice a devenit extrem de competitivă.

Tesla și BYD Co. conduc piața din China, cea mai mare la nivel mondial. Companiile se află acum într-un conflict al prețurilor care exercită presiuni asupra competitorilor mai mici.