10 ani de nunți ca în poveștile cu prinți și prințese

„Trăiesc un vis astăzi când știu că sunt 10 ani de când am pornit drumul Ivo Your Wedding Planner. Organizarea de evenimente este parte din felul meu de a fi, este una dintre pasiunile vieții mele și unul dintre motivele pentru care în fiecare dimineață mă trezesc zâmbind.

Am pășit în această industrie cu sufletul, fără proiecții, planuri mari sau ambiții uriașe, fără să știu sau să cred că totul se va transforma într-o a doua meserie pentru mine.

Am avut la început doar bucuria și impulsul romantic de a ajuta cu tot ce pot un cuplu de miri să transforme în realitate nunta din vis. Și acum, după 10 ani, când mă uit în jur, văd zeci de cupluri alături de care am trăit cea mai fericită zi din viața lor, văd colaboratori din industria de evenimente care mi-au devenit prieteni, văd persoane dragi alături de care am crescut și, de ce nu, am cucerit lumea, și nu pot să spun decât că sunt recunoscătoare pentru fiecare în parte și pentru fiecare pas din acest drum care s-a transformat din pasiune în meserie făcută cu pasiune.

Ma întreb dacă primii 10 ani mi-au adus atâta culoare și satisfacție, cum vor arăta următorii 10. Abia aștept să-i trăiesc și să-i transform în colecție de povești fericite de viață și de iubire.”, a declarat cu emoție Ivona Nenu, la aniversarea Ivo Your Wedding Planner.

Ivona Nenu

Adela Popescu, Adelina Pestrițu, Daciana Sârbu, Răzvan Fodor, Jojo, Mihaela Geoana, Amna, Alina Sorescu, Andreea Ibacka sunt parte din istoria Ivo Wedding Planner, dar și din petrecerea aniversară emoționantă, organizată la Bokaa de Ivona Nenu, decorată de master floristul Nicu Bocancea, îndulcită de Chez Marie, stropită de Shoteria, sensibilizată de Giorgio Ciabattoni, ridicată la dans de trupa Charm și pozată de White Ruffles.

Barul de marguerita și cel de gin, cornerul de înghețată și cel de candy bar, caricaturile live desenate de artistul Valentin Chibrit, dar și momentul de gătit live paella sau cabinele foto și video, așezate lângă piscina încadrată de un brâu romantic de lumânări au fost printre cele mai apreciate și instagramabile elemente ale petrecerii care s-a lăsat cu îmbrățișări, nostalgii, zâmbete, dar și lacrimi de emoție.

Absolventă a două facultăți, Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Media si Facultatea de Limbi si Literaturi Straine – secția Engleză – Spaniolă, Ivo a devenit încă din primul an de facultate parte a departamentului de PR al televiziunii Acasă TV unde a lucrat timp de 10 ani și unde a intrat în contact cu lumea vedetelor, a producțiilor tv, a evenimentelor mari și a serialelor de televiziune. 

In 2015, in paralel cu proiectele de PR din cadrul Talentivity, agenția de Talent Management și Comunicare la care lucrează și în prezent, organizarea nunții prietenilor săi Adela Popescu cu Radu Vâlcan a fost evenimentul care a deschis drumul Ivo Your Wedding Planner care se scrie deja de 10 ani prin cele mai emoționante și memorabile nunți și prin zeci de prietenii care s-au creat cu cei alături de care a lucrat. 

Adela Popescu

Printre multe perechi de miri cărora le-a transformat în realitate visul despre cea mai frumoasă zi din viața lor, Ivo a organizat în detaliu, cu dedicare și drag, nunți și botezuri de celebrități printre care nunta Adelinei Pestrițu cu Virgil Șteblea, botezul fiicei lor, Zenaida, nunta lui Smiley și a Ginei Pistol și botezul fetiței lor Josephine, nunta Sandrei Izbașa cu Răzvan Bănică, nunta Oanei Moșneagu și a lui Vlad Gherman, botezul lui Namiko, fiica lui Cabral și a Andreei Ibacka.

„Pe Ivo am cunoscut-o acum 20 de ani când făcea PR pentru serialele în care jucam. E un om alături de care petreceam mai mult timp poate decât cu mama mea în acea perioadă. O știu și mă știe. E muncitoare până la obsesie, tipicară, intuitivă și foarte sufletistă. Sunt 20 de ani în care nu doar că nu m-a dezamăgit niciodată, ci a devenit omul cheie în toate evenimentele importante din familia mea. Nunta, botezurile copiilor, o criză existențială sau pur și simplu nevoia de a mă arăta în ochii unui om, ca o plasă de salvare. Plus că eu cred că ea aduce noroc. 🙂 Ori cu așa superstiție, mi-e teamă că ne organizează și nunta de aur, mie și lui Radu. :)”, a declarat cu multă afecțiune Adela Popescu, prima mireasă din galeria strălucitoare de mirese din povestea Ivo Your Wedding Planner.

Adela si Ivo

TOP 10 sfaturi pentru miri de la Ivo Wedding Planner după 10 ani de experiență

  1. Este extrem de important pentru dinamica nunții să ia în calcul nu 3-4, ci 6 reprize de muzică, atunci cand isi aleg bandul sau artistii invitati, pentru ca aceștia să poată acoperi integrat și divers tot programul unei petreceri de nuntă.
  2. Să ia în calcul ora de apus pentru a crea și dezvolta real și adecvat desfășurătorul nunții. 
  3. Un eveniment outdoor sau care are multe elemente și focus important și în exterior (gradină, piscina) are nevoie obligatoriu de un plan de rezervă, de un scenariu de vreme nefavorabilă și, mai ales, ce implica acesta, din punct de vedere logistic, al dinamicii petrecerii, dar și al costurilor. 
  4. Să ceară o mostră a mesei de nuntă înainte de marele eveniment, astfel încât să știe exact cum arată toate selecțiile pe care le-au făcut, de la aranjamentul floral de nuntă, seturile de pahare, tacâmuri, veselă, șervețele, lumânari, elemente de papetarie, etc pentru a putea fi convinși că au făcut alegerile perfecte, dar și pentru a modifica în timp util eventualele neconcordanțe cu dorințele lor. 
  5. Să solicite degustarea meniului și înainte de semnarea contractului cu locația, astfel încât să se asigure că toate cele propuse vor fi pe gustul lor și al invitaților. În plus, după o astfel de degustare, se pot aduce schimbări, calibrări ale porțiilor, adăugiri de preparate sau de feluri noi. 

Jojo

  1. Să înțeleagă că este esențial sa aibă o chimie cu toți furnizorii cu care pornesc la drum, să se înconjoare de oameni profesioniști, care vor face tot posibilul ca evenimentul lor sa iasă minunat, mai ales că acest drum este unul plin de imprevizibil și de detalii. 
  2. Sa construiasca un desfasurator complet al evenimentului, care va oferi informatii esentiale furnizorilor dar si apropiatilor si sa fie foarte atenti la detalii. Acestea fac diferenta. 
  3. Sa faca schema salii pentru a se asigura ca se potrivesc perfect toate mesele, ca încape scena si ca sunt puse in valoare toate cornerele. 
  4. Să creeze un moodboard pentru invitati, astfel incat aceștia să intre deja în povestea nunții, să înțeleagă mai bine dress code-ul și cat este de eleganta sau informala petrecerea.  
  5. Să se distreze și să se bucure de moment în ziua nuntii fara nicio grija, cu toate lucrurile stabilite din timp și mai ales cu toate listele și detaliile zilei la wedding planner, nu la ei☺.

Andreea Ibacka