Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis recent o avertizare meteo cod galben de furtuni și vijelii. Alerta meteo a fost valabilă până la ora 15:30.

Vremea o ia razna în aceste locații

Potrivit meteorologilor, este vorba despre vremea din următoarele locații:

  • județul Constanta;
  • localitățile Cogealac, Mihai Viteazu, Istria, Săcele, Fântânele, Grădina;
  • județul Tulcea;
  • localitățile Baia, Ceamurlia de Jos, Nufăru, Beidaud.

Potrivit meteorologilor, se vor semnala averse, descărcări electrice, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20-35 l/mp.

ANM a emis o atenționare Cod galben de caniculă pentru sudul și sud-estul țării

În altă ordine de idei, vestul, sudul și sud-estul țării va fi lovit vineri de un un val de căldură. Potrivit informațiilor publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), disconfortul termic va fi ridicat, iar întreaga țară va fi afectată sâmbătă de caniculă.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 22 de grade.

Valul de căldură va fi în extindere și intensificare sâmbătă și duminică. Disconfortul termic va fi ridicat în toată țara. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități îndeosebi în zonele de câmpie și podiș.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade. Totodată, minimele se vor încadra între 17 și 22 de grade. Meteorologii prognozează că valul de căldură se va menține în majoritatea zonelor țării și în zilele următoare.

Vremea se va menține caldă în România chiar și în luna septembrie

Potrivit ANM, vremea se va menține caldă în România chiar și în luna septembrie. În intervalul 28 august – 4 septembrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această săptămână. În estul țării, abaterea termică pozitivă va fi mai pronunțată.

Precipitațiile vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului în toate celelalte regiuni, cu excepția nord-vestului țării, unde vor fi local excesive și ușor deficitare în regiunile sudice.

În intervalul 4 – 11 septembrie, temperatura medie va fi mai ridicată decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului. Cantitatea de precipitații va fi ușor peste medie în unele părți din sud-vest și aproape de medie în alte părți.

În intervalul 11 – 18 septembrie, temperaturile medii vor avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, în special în estul și sud-estul teritoriului. Precipitaţiile vor fi apropiate de nivelul normal pentru această perioadă, în toate regiunile.