Peste 3000 de pompieri cu peste 2000 mijloace tehnice au acţionat, duminică, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor produse de furtună, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Zeci de localități din 13 județe, afectate de furtuni

Potrivit sursei citate, între orele 7,00 şi 21,00, fenomenele hidrometeorologice au generat efecte în 53 localităţi din 13 judeţe: Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Neamţ, Tulcea şi Vaslui.

În aceste zone, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din şapte case, 26 curţi, un beci, 12 străzi, precum şi pentru îndepărtarea a 154 copaci, trei stâlpi de electricitate căzuţi pe carosabil, pentru degajarea elementelor de construcţie de la acoperişurile a 18 case, 19 anexe gospodăreşti, a unui bloc de locuinţe. Au fost afectate şi 14 autoturisme.

Circulaţia rutieră s-a desfăşurat temporar cu dificultate pe A2 (km 64 – 125), în judeţul Călăraşi, din cauza ploii torenţiale şi a acumulărilor de apă de pe carosabil.

În municipiul Roman, judeţul Neamţ, un bărbat a fost rănit de acoperişul unui imobil care a căzut pe carosabil din cauza vântului puternic.

La sosirea echipajelor medicale la locul intervenţiei, victima era conştientă şi prezenta un traumatism la membrul inferior; persoana a fost transportată la spital pentru investigaţii amănunţite, precizează IGSU.

Sursa menţionată adaugă că nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale care nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor hidrometeorologice.

Mii de oameni, fără curent electric la Vaslui

La Vaslui, peste 17.000 de consumatori din 21 de localităţi au rămas fără energie electrică în urma furtunilor înregistrate duminică seara.

Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, patru linii electrice de medie tensiune sunt total afectate, alte patru sunt afectate parţial de condiţiile meteorologice nefavorabile, iar linia electrică Bârlad – Glăvăneşti este indisponibilă în stare caldă.

Din cauza ploilor abundente şi a vântului puternic, mai mulţi copaci au fost doborâţi pe carosabil în zona municipiului Bârlad, iar elemente din acoperişul unui imobil din municipiul Vaslui au fost smulse, pompierii fiind solicitaţi să intervină.

Furtuna a făcut prăpăd și la Galați

De asemenea, un număr de 52 de localităţi din judeţul Galaţi au rămas duminică seară fără curent electric, din cauza avariilor apărute în timpul unei furtuni violente care s-a abătut asupra judeţului.

Conform ISU Galaţi, pe fondul fenomenelor meteo periculoase care s-au manifestat în ultimele ore, s-a dispus activarea Grupării Operative la nivelul instituţiei şi mărirea capacităţii operaţionale pentru Detaşamentele de pompieri Tecuci şi Galaţi.

În aceste momente, 100 de pompierii acţionează în localităţile afectate de fenomenele meteo, în municipiul Tecuci fiind necesară degajarea a peste 40 de copaci căzuţi pe carosabil.

Au fost afectate trei maşini, trei acoperişuri şi numeroase cabluri de energie electrică. Un număr de 52 de localităţi au rămas fără curent electric, în total peste 4.400 de consumatori fiind afectaţi.

De asemenea, pompierii militari intervin pentru evacuarea apei din şase străzi inundate în Tecuci.

În localitatea Matca, au fost afectate 10 hectare de solarii, 6 acoperişuri, totalul apelurilor în Dispeceratul 112 fiind de 126. În localitatea Ghidigeni, sunt 30 acoperişuri degradate şi mai mulţi copaci căzuţi pe drumuri, respectiv cabluri electrice.