Vremea o ia razna în România! Cod galben de vijelii și grindină pentru 12 județe din țară
Vremea o ia razna în România! Specialiștii anunță că, în intervalul orar 12:00 – 21:00, mai multe județe vor fi afectate de fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Printre județele vizate se numără Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, precum și Suceava, Harghita, Neamț, Bacău și Vrancea.
Meteorologii au transmis că, în zonele montane, precum și în sud-vestul Transilvaniei și al Moldovei, sunt așteptate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, caracterizate prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii cu rafale de 50–70 km/h, precum și grindină. De asemenea, cantitățile de apă pot ajunge, în intervale scurte sau prin acumulare, la 15–25 l/mp, iar izolat chiar peste 30–40 l/mp.

Cod galben de caniculă pentru alte 13 județe și București
Începând de marți la prânz și până la ora 21:00, Capitala împreună cu județele Ilfov, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, Argeș, Gorj, Mehedinți și Prahova se află sub avertizare cod galben de caniculă.
Potrivit oficialilor ANM, în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei vor fi temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă, ceea ce va genera disconfort termic. Ei au menționat că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge, pe unele zone restrânse, pragul critic de 80 de unități, iar valorile maxime ale temperaturii vor oscila între 33 și 36 de grade.

Prognoza meteo ANM: Se anunță 36 de grade la umbră
În jumătatea de sud a țării, vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va crește după prânz, cu temperaturi ce vor ajunge până la 36 de grade Celsius la umbră, caracterizând o perioadă de caniculă. Nu sunt așteptate precipitații, însă vântul va sufla cu intensitate mai ridicată.
În regiunile Dobrogea și Bărăgan, cerul va fi predominant senin, iar temperatura va fi mai ridicată decât în ziua precedentă, atingând 33 de grade Celsius. Noaptea, vântul va fi mai puternic, iar pe alocuri este posibilă o ploaie slabă.
În sudul Moldovei și în nordul Munteniei, ziua va fi însorită, cu maxime de până la 32 de grade Celsius la umbră. În nordul Moldovei și în Bucovina, temperaturile maxime vor ajunge până la 30 de grade Celsius.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, vremea va fi în general frumoasă, cu temperaturi maxime în jur de 30 de grade Celsius în timpul amiezii. Pe parcursul zilei, cerul se va înnora treptat, iar în unele zone sunt posibile ploi. În vestul provinciei, mercurul din termometre va urca până la 32 de grade Celsius. Vântul va sufla cu intensitate variabilă, iar după-amiaza vor apărea averse, în special în zonele montane. Mai multe puteți citi aici.