Prognoza meteo ANM, marți, 17 iunie. Vor fi 36 de grade Celsius la umbră! Se anunță caniculă
Prognoza meteo ANM, marți, 17 iunie. Vremea va fi călduroasă în jumătatea sudică a României. Acolo, va crește disconfortul termic după prânz, va fi caniculă, iar mercurul din termometre va indica 36 de grade Celsius la umbră. Nu sunt semne care să indice că va ploua, dar vântul va bate ceva mai insistent.
În Dobrogea și în Bărăgan, va fi o vreme însorită. Va fi mai cald decât luni, iar mercurul din termometre va urca până la 33 de grade Celsius. La noapte, va bate vântul și s-ar putea să plouă puțin.
În sudul Moldovei și în nordul Munteniei, va fi o zi însorită. Maxima va fi de 32 de grade Celsius la umbră. În nordul Moldovei și în Bucovina, maxima va fi de 30 de grade Celsius.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, va fi o vreme frumoasă. Maxima va fi de 30 de grade Celsius la orele amiezii. Mai târziu, cerul se va înnora și ar putea ploua în unele zone. Maxima va fi de 32 de grade Celsius în vestul provinciei. Vântul are intensificări trecătoare pe parcursul zilei, iar după orele amiezii vin averse, în special la munte.
În vestul României, maxima va fi în jur de 30 de grade Celsius. Mai spre seară va ploua la deal și la munte, dar este vorba de o ploaie de scurtă durată, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
București
În București, maxima va fi de 34 de grade Celsius, iar indicele de confort termic se apropie de pragul critic de 80 de unități. Seara vor aparea înnorări, iar după lăsarea nopții s-ar putea să apară averse. Minima va fi de 19 grade Celsius.
Munte
La munte, va fi o vreme însorită în prima parte a zilei, dar mai târziu cerul se va înnora și va ploua. Vor fi averse destul de consistente, cu tunete, fulgere, poate și căderi de grindină.
Mare
Pe litoral, va fi o vreme frumoasă și va fi mai cald decât ieri, 16 iunie. Maxima din stațiunile litorale va fi de 30 de grade Celsius. Apa mării va avea în jur de 21 de grade Celsius. La noapte, se intensifică vântul și este posibil să plouă.