‘Trebuie să ne întoarcem la industrie. Sunt ţări care şi-au câştigat reputaţia prin realizările din industrie. Trebuie să fim mândri de industria noastră, cum sunt suedezii de rulmenţii lor, nemţii de maşinile lor, francezii de parfumurile lor sau italienii de pantofii lor. A venit momentul să terminăm cu afacerile făcute din instinct. Intuiţia este foarte bună, dar ea trebuie să fie însoţită şi de altceva. Noi trebuie să transformăm mediul de afaceri din România într-un mediu predictibil’, a spus Vosganian.

El a adăugat faptul că întreprinderile micii şi mijlocii din România trebuie să facă parte dintr-un program amplu de dezvoltare industrială.

‘Nu trebuie să privim IMM-urile ca pe un scop în sine. Trebuie introduse într-un program amplu, însoţite cu industria grea printr-o politică coerentă privind forţa de muncă. Noi nu vrem să facem IMM-uri numai frizerii şi patiserii, vrem ca aceasta să fie şi o componentă a industriei, să însoţească marea parte a industriei româneşti. Văd IMM-urile ca pe o componentă de reindustrializare a României’, a afirmat ministrul Economiei.

Potrivit lui Vosganian, capitalul românesc este o temă anacronică pentru unii, dar are calitatea de a contribui la emanciparea socială şi la schimbarea mentalităţilor, iar în afaceri prima resursă este informaţia, nu banul.

‘Capitalul românesc este o temă care unora le pare anacronică. Pentru mine, orice companie românească indiferent de provenienţa capitalului face parte din naţiunea română. În acelaşi timp, însă, există un lucru pe care nu trebuie să-l pierdem din vedere. În perioada de criză, orice societate tinde să-şi protejeze arealul. Capitalul românesc are marea calitate de a contribui la emanciparea socială, la schimbarea mentalităţilor. Avem nevoie de interlocutori stabili în România care să fie purtătorii unor noi mentalităţi. Tranziţia în România se va încheia atunci când în minţile noastre se va întâmpla o schimbare majoră. Prima resursă în afaceri nu este banul, ci informaţia. Câtă vreme asigurările de viaţă vor fi rudimentare nu vom ieşi din carapace’, a afirmat Vosganian.

Guvernul trebuie să se simtă responsabil la fel de responsabil pentru sectorul privat cum se simte şi pentru sectorul de stat, a mai spus ministrul.

‘Guvernul trebuie să se simtă responsabil pentru sectorul privat, cum se simte şi pentru sectorul de stat. Eu mă socotesc un partener şi al uzinelor Aversa, cât şi al Mechel, Arcelor Mittal sau Renault. S-a văzut că găsim cu mare dificultate modalitatea să privatizăm toată industria. Sectorul de stat este vizibil cramponat în marea industrie’, a spus ministrul Economiei.

Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, organizează, în perioada 6-8 martie 2013, sub patronajul Ministerului Economiei, cea de-a doua ediţie a IMM Forum.

La conferinţa organizată în deschiderea oficială a evenimentului, printre invitaţi, s-au aflat Varujan Vosganian – ministrul Economiei, Dumitru Dan Enache – secretar de stat în Ministerul Economiei, Bogdan-Bujor Teodoriu – consilier Consiliul Concurenţei, şi Sorin Vornic – preşedintele Consiliului de Administraţie Romexpo S.A. şi preşedintele Camerei de Comert şi Industrie Vrancea.