Uniunea Europeană se așteaptă ca Rusia să respecte contractele energetice existente, dar este pregătită să facă față provocării în cazul în care nu face acest lucru, a declarat sâmbătă comisarul economic Paolo Gentiloni.

„Nu ne este teamă de deciziile președintelui Vladimir Putin. Îi cerem să își respecte contractele, dar dacă nu o face, suntem pregătiți să reacționăm”, a declarat Paolo Gentiloni, întrebat despre oprirea gazoductului Nord Stream 1, potrivit Reuters.

Paolo Gentiloni vorbea după ce Rusia a renunțat la termenul limită de sâmbătă pentru a relua fluxurile prin intermediul unei rute importante de aprovizionare cu gaze către Germania, adâncind dificultățile Europei în asigurarea combustibilului pentru iarnă.

UE este pregătită să reacționeze

Paolo Gentiloni a indicat nivelurile ridicate de stocare a gazelor în UE și planurile de reducere a consumului de energie ca fiind un semn că continentul se pregătește pentru ceea ce va fi o iarnă grea.

Vorbind în marja Forumului Ambrosetti din nordul Italiei, el a declarat că măsurile de ajutorare a consumatorilor care au facturi în creștere ar trebui să fie specifice și să nu implice niveluri mai mari de îndatorare.

De asemenea, a spus că și alte națiuni s-ar putea alătura plafonării prețului la petrolul rusesc, convenită vineri de miniștrii de finanțe din Grupul celor șapte (G7).

„Am discutat despre cum să construim o coaliție mai largă. Sunt sigur că țări precum Australia și Coreea de Sud ar putea fi interesate să se alăture acestei coaliții”, a spus comisarul economic, menționând că scăderea prețurilor la petrol ar fi în beneficiul țărilor chiar dacă nu au semnat în mod oficial acordul.

Rusia a suspendat livrările de gaze prin Nord Stream 1

Rusia a suspendat pe termen nedefinit livrările de gaze naturale prin gazoductul Nord Stream 1, exacerbând presiunea asupra aprovizionării cu energie a Europei și adâncind riscurile de recesiune cu care se confruntă UE.

Compania de stat Gazprom, care ar fi trebuit să restabilească sâmbătă operațiunile pe conducta de la Marea Baltică după trei zile de întreținere, a declarat că suspendarea s-a datorat unei defecțiuni tehnice.

Măsura a fost luată la câteva ore după ce țările G7 au declarat că duc mai departe un plan pentru a încerca să impună un plafon de preț pentru exporturile de petrol ale Rusiei, ca parte a unei încercări de a reduce veniturile care ajung la Moscova și care pot fi folosite pentru a finanța invazia sa în Ucraina.

Acest lucru va accentua temerile din capitalele europene că Rusia urmărește să reducă și mai mult livrările înainte de iarnă. Moscova a fost acuzată că își „înarmează” gazele pentru a alimenta o criză a costului vieții, ca represalii la sprijinul acordat de Occident Ucrainei.