Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit

Viviana Sposub și George Burcea au format timp de trei ani unul dintre cele mai urmărite cupluri din showbiz-ul românesc. Viviana Sposub a confirmat zvonurile din presă. Aceasta s-a despărțit de George Burcea.

Momentan cauzele care au dus la această despărțire nu au fost făcute public, însă prezentatoarea TV a făcut o postare pe pagina ei de Instagram prin care confirmă că ea și George Burcea nu mai sunt împreună. Mai mult de atât, aceasta a subliniat că își dorește discreție în această perioadă.

„Viața nu se întâmplă așa cum ne așteptăm noi. Ne surprinde în fiecare clipă și ne oferă experiențe menite să ne dezvolte. Eu și George nu mai formăm un cuplu.

Suntem recunoscători pentru tot ce am trăit împreună. Vă mulțumim că ne-ați fost alături pe parcursul celor 3 ani. E o perioadă în care ne dorim discreție și intimitate”, a scris Viviana Sposub într-un InstaStory postat pe pagina ei de Instagram.

Sursă: Instagram

Neînțelegerile din cuplu

Micile neînțelegeri dintre cei doi ar fi început să apară odată cu revenirea lor din America, când fosta prezentatoare TV ar fi fost din nou nevoită să dea piept cu problemele pe care le are actorul, aflat în divorț cu Andreea Bălan.

O persoană apropiată celor doi confirmă ceea ce mulți bănuiau, iar totul se întâmplă pentru că relația lor nu mai este la fel ca înainte.

„Vivi și George au luat o pauză în urmă cu câteva săptămâni. Între ei, lucrurile nu mai mergeau la fel ca înainte. După ce s-au întors din America, au decis că e mai bine să stea separați o perioadă.

El a plecat singur cu fetele sale mai întâi la Ferma Dacilor, apoi la rudele sale, în Botoșani, și după prin Moldova. Viviana a rămas în București, cu mama sa, decisă să-și acorde timp doar pentru ea”, a declarat o persoană apropiată cuplului, potrivit Cancan.ro.

George Burcea și Viviana s-au cunoscut în timpul show-ului PRO TV „Ferma”, la care ambii au participat, în calitate de concurenți. Au trecut prin foc împreună, date fiind problemele pe care actorul le avea cu Andreea Bălan, iar bruneta i-a fost alături și la bine și la greu.