Este, de fapt, o consecinţă economică.  După naşterea românismului, odată cu mişcarea paşoptistă, momentele de explozie a patriotismului sunt rare şi mai degrabă e vorba de pseudopatriotism. Soiul de naţionalism proferat cu sălbăticie de comunişti era de fapt o justificare pentru izolare şi era doar o încercare de a conserva puterea politică. Efectul postrevoluţionar a zeci de ani de patriotism mutant servit zilnic cu linguriţa a fost dezastruos. Nucleul dur al naţionaliştilor postrevoluţionari s-a format pe corpul dezamăgiţilor şi nostalgicilor, manipulat abil de lideri politici, precum Corneliu Vadim Tudor.

Ideologia á la Pavel Coruţ, ce prinsese un oarecare avânt în anii ’90, s-a mutat definitiv înapoi în literatură, după ce România şi-a asumat un drum european, iar românii au început să simtă în salarii beneficiile internaţionalizării. Ţinta UE a inversat însă valorile. Tot ce era românesc nu era bun; de la politică la drumuri, la ceilalţi era mai bine. A fost nevoie de o criză economică globală pentru ca lucrurile să revină de unde au plecat. Şi aici voiam să ajung: întotdeauna, economia are legătură cu naţionalismul. De dragul patriei, Ceauşescu a schilodit economia şi a sărăcit poporul.

Naţionaliştii-oportunişti socialo-creştino-liberalo-democraţi, au folosit patriotismul pentru a justifica privatizarea haiducească a economiei, forţând naşterea unei elite economice fără nicio altă recomandare în afara legăturilor politice. Abia după 2000, când economia era pe aparate, cu supraveghere europeană, ne-am învăţat că una-i ce ai în inimă, şi alta ce ai în stomac. Şi cum naţionalismul nu face parte din arsenalul de seducţie a investitorului străin, am abandonat virtutea respectivă.

Şi a fost bine până la izbucnirea crizei. Dependenţa masivă de exporturi, de fluxurile financiare ale altora, la care ne-am expus în procesul de europenizare, se dovedesc acum a fi vulnerabilităţi. Mulţi investitori străini vor să plece pentru că au probleme acasă la ei şi pentru că economia românească nu mai e atât de atractivă. E de bonton, şi uneori obligatoriu, să cumperi produse româneşti. Criza a lăsat fără slujbe zeci de mii de români care lucrau în străinătate, trimiţându-i acasă. Drept urmare, patriotismul a revenit în România, dovadă şi valul neaşteptat de bucurie în masă de săptămâna trecută.

Nu susţin neapărat că recrudescenţa patriotismului are o legătură de cauzalitate cu economia slabă. Dar pare că istoric aşa funcţionează. Şi dacă privim în jurul nostru la perspectivele economice pentru anii viitori, pare că regula va fi întărită de un nou exemplu. Momentul este cât se poate de prost în contextul în care în Europa se vorbeşte de accelerarea unificării până la nivel politic, adică abandonul generalizat al ideii de naţiune/naţionalism. Dar asta-i altă poveste şi n-ar fi prima oară când ne trezim că mergem împotriva curentului.

Te-ar putea interesa și: