Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, schema de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane euro! Valoarea maximă a ajutorului de stat stabilită, care se va acorda în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru climă, protecţia mediului şi energie pentru 2022 este de 50 milioane euro pe întreprindere, pe proiect de investiţii”, a scris marţi, pe Facebook, Virgil Popescu.

Cine poate depune proiectele

Solicitanţii eligibili sunt: producători de gaz natural, micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari producătoare de energie electrică, micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi mari producătoare/consumatoare de hidrogen, unităţi administrativ-teritoriale, institute naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei, având personalitate juridică, definite prin OG 57/2002, inclusiv asocieri/parteneriate formate din aceşti actori.

Schema va asigura consolidarea sistemului energetic din România

„Această schemă în valoare de 149 de milioane euro permite României să îşi consolideze capacităţile de producţie de hidrogen din surse regenerabile, limitând în acelaşi timp posibile denaturări ale concurenţei. Măsura adoptată astăzi va contribui la realizarea Strategiei UE pentru hidrogen şi a ambiţiilor Pactului verde european. Mai mult decât atât, măsura va ajuta România să înlocuiască gazele naturale, cărbunele şi petrolul din industriile greu de decarbonizat şi din transporturi şi să îşi reducă dependenţa de combustibilii fosili importaţi, în conformitate cu planul REPowerEU”, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Schema notificată de România, care se va desfăşura până la 31 decembrie 2023, va fi finanţată parţial prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare şi rezilienţă al României şi a adoptării acestuia de către Consiliu.

Schema va sprijini construcţia de noi instalaţii pentru producţia de hidrogen din surse regenerabile, cu scopul de a realiza, până la 31 decembrie 2025, capacităţi de producţie a hidrogenului din surse regenerabile de cel puţin 100 MW în instalaţii de electroliză care să producă cel puţin 10.000 de tone de hidrogen pe an.