”Tendinţa de creştere a numărului de români care apelează la serviciile private, în special la nivel de provincie, este o confirmare în plus a faptului că vizita unui spital sau a unei clinici private nu mai este o modă, ci o necesitate, iar sistemul medical privat a devenit o alternativă serioasă în ceea ce priveşte sănătatea românilor”, spun reprezentanţii MedLife. Potrivit acestora, de la an la an, numărul românilor care preferă clinicile medicale private este în creştere. Ultimele studii Medibus privind comportamentul de consum, realizate de Medinet la solicitarea MedLife, arată că numărul celor care au apelat cel puţin o dată la serviciile medicale private a crescut în ultimii cinci ani cu aproape 28%. Astfel, dacă în anul 2009 56,9% dintre români apelaseră deja la serviciile unui operator de servicii medicale în sistem privat, procentul acestora a crescut în anul 2014 la 84,4%.

”Un interes deosebit asupra serviciilor medicale private se observă în rândul locuitorilor din provincie, în oraşele cu peste 100.000 de locuitori, unde procentul celor care s-au tratat în sistemul privat a crescut în ultimii cinci ani cu peste 25% şi se apropie de media naţională, ajungând la 83%”, mai spun reprezentanţii MedLife. Grosso modo, piaţă serviciilor medicale private din România are încă un potenţial mare de creştere, iar tendinţa este să crească cu cel puţin 7% în următorii ani, potrivit datelor MedLife, lucru unic în Europa de Vest. ”Spre deosebire de ceea ce se întâmplă la nivel european, o problemă importantă pentru piaţa de profil din ţara noastră este lipsa de predictibilitate legislativă, atâta timp cât legislaţia secundară în spitale se va modifică de la an la an, atragerea de investiţii în sănătate este îngreunată”, adaugă reprezentanţii MedLife.

Și Sergiu Neguț, decan Maastricht School of Management și fost director executiv al rețelei de sănătate Regina Maria, consideră că piața serviciilor medicale private crește în continuare într-un ritm mai mare decât alte sectoare economice, cu 8-11% pe an. Iar creșterea vine din mai multe direcții, din extinderea ofertei cu noi servicii medicale, dar și din schimbarea de generații și de comportament al medicilor și pacienților.

”Marile lanțuri de clinici (MedLife, Regina Maria, Medicover) au pornit cu marea majoritate a veniturilor din abonamente. Alte clinici specializate (Sanador, Ponderas, BioClinica, Euromedic) sunt fie poziționate diferit, fie au optat să nu targeteze acest segment. Treptat, ponderea abonamentelor a scăzut chiar și la jucătorii tradiționali. Astăzi, mai puțin de 10% din piața de servicii medicale private se bazează pe plățile companiilor pe bază de abonament”, punctează Sergiu Neguț. Așa că, prestațiile clinicilor private au trecut de la oportunitate la necesitate. Inițial era doar un mod mai civilizat de a accesa consultații la medici de renume, dar treptat a devenit abordarea standard pentru partea de consultații.