„Uraganul” european, denumit și medican, va atinge vineri Grecia. Furtuna devine din ce în ce mai puternică, având potențialul să devină un „medican“, adică un uragan mediteranean. La ora actuală se îndreaptă spre Grecia, unde va ajunge vineri, 18 septembrie, conform unui comunicat.

Daune provocate de vânturi puternice și inundații

Medicanul va lovi vineri coasta de vest a Greciei, iar sâmbătă va traversa Marea Egee către sud, în direcția Creta. Sunt așteptate viteze ale vântului peste 100km/h, atingându-se chiar 120km/h. Va fi însoțit de precipitații puternice, urmate de inundații și ravagii foarte mari. Vestul Turciei și insula Lesbos, unde trăiesc momentan mii de refugiați, au șanse însă să scape de medican.

Ce este un medican

Medicanul, un cuvânt format dintre uragan și Mediterană, este o furtună cu caracteristici tropicale, asemănătoare unui uragan. Rar, astfel de furtuni formate în Marea Mediterană s-au dezvoltat în uragane de categoria 1. Dezastrele nu sunt provocate, în general, de vânt, ci mai ales de ploile torențiale și de inundații. Astfel de furtuni apar, de obicei, cam o dată pe an, mai ales în perioada septembrie-ianuarie.

Evoluția medicanului în următoarele zile poate fi urmărită pe harta radar interactivă și în timp real aplicația Meteo & Radar.

Meteo & Radar

Aplicația Meteo & Radar este pe piața aplicațiilor meteo din România din 2017, ocupând în prezent locul 1 atât în Magazinul Play pentru Android, cât și în App Store pentru iOS.

Meteo & Radar s-a născut din experiența de peste 20 de ani a institutului meteorologic german WetterOnline, care din 1996 furnizează informații meteo pentru întreaga lume. WetterOnline este cel mai mare furnizor de servicii meteorologice din Germania și prin aplicația sa meteo internațională, este activ în peste 40 de țări. Cei peste 130 de experți WetterOnline lucrează cu ajutorul tehnologiei de ultima generație, pentru a oferi utilizatorilor prognoze precise și de încredere.

Medicanul văzut pe harta radar interactivă și în timp real din aplicația Meteo&Radar. Foto: Meteo & Radar