Gheorghe Mărmureanu a dat detalii despre un nou cutremur în România. El a spus dacă trebuie să ne așteptăm la un seism de proporții, mai ales în contextul ultimelor mișcări ale pământului înregistrate atât la noi în țară cât și Turcia.

Cunoscutul seismolog a vorbit despre seismul din zona Olteniei care a avut loc ieri și care a fost de 4,5 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 10 km N de Târgu Jiu, 73 km SE de Hunedoara, 76 km NE de Drobeta-Turnu Severin, 84 km V de Râmnicu Vâlcea, 87 km S de Deva, 98 km SV de Sibiu!”, a transmis ieri Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Gheorghe Mărmureanu îi liniștește pe românii din Oltenia

Despre acest subiect, Gheorghe Mărmureanu a ținut să liniștească populația din zona Olteniei.

”Nu urmează ceva mai rău în zona Gorj, nu facem prostii de-astea! Nu au cum să fie cutremure foarte mari, de 6 sau de 7 grade pe scara Richter, ca în Vrancea. Treaba asta cu zona Olteniei a început, în urmă cu vreo 20 de ani. Acolo e ceva aparte, într-adevăr, dar nimic grav. Oamenii s-au speriat, firește, din cauză că nu sunt obișnuiți cu seismele, ca cei din zona Vrancea”, a comentat Mărmureanu pentru Playtech Știri.

Adevărul despre cutremurele din Turcia și cele din România

Întrebat dacă există vreo legătură există între cutremurele din Turcia și cele din România, Gheorghe Mărmureanu a ținut să ofere un răspuns categoric.

”Atenție! Cutremurele din Turcia nu au absolut nicio legătură cu cele din Oltenia, cu cele din România, în general”, a spus seismologul.

El a menționat că s-a ocupat de cutremurele din Turcia vreme 16 ani, explicând că acestea nu afectează țara noastră. Potrivit lui Mărmureanu, după ce străbat cam toată Turcia, undele seismice ajung la Istanbul, după care o virează la stânga, spre Africa, ajungând până la Oceanul Atlantic.

„Nu vin spre noi, nu vă mai speriați!”, a subliniat Gheorghe Mărmureanu.

Cutremur in Turcia
Cutremur in Turcia/SURSA FOTO: Dreamstime

Ideea de a preciza un seism cu două ore înainte, imposibilă

În condițiile în care au apărut mai multe teorii potrivit cărora un cutremur ar putea să fie anunțat cu două ore înainte de a se produce, Mărmureanu a fost chestionat și pe marginea acestui subiect.

”Este pur și simplu o idee atrăgătoare. Ideea de a putea prezice debutul unui cutremur e mare lucru”, a menționat Richard Allen, seismolog la Universitatea din California. În prezent, alertele de cutremur sunt posibile doar cu un minut, două, înainte de producere”, a spus seismologul.

El a ținut să arate că nu ai cum să stabilești cu două ore înainte un seism mare. Potrivit lui Mărmureanu, n-a reușit nimeni asta și nici nu crede că este posibil cât de curând.