Temperaturile scad simțitor de la o zi la alta în România, din cauza unui val de aer polar, potrivit lui Mihai Huștiu, meteorolog ANM, care a intervenit la Antena 3 CNN.

Temperaturile vor începe să crească în weekend și este probabil ca în săptămâna următoare să revină căldura.

Astfel de răcoriri de vară, care servesc drept „aparat de aer condiționat” natural între perioadele de caniculă, sunt destul de tipice pentru climatul națiunii noastre, mai spune meteorologul.

În același timp, temperaturile scăzute din timpul nopții vor varia între 8 și 16 grade Celsius.

A fost cod roșu de furtuni

Capitala, precum și localități din județele Ilfov, Giurgiu și Călărași s-au aflat sub avertizare meteo de cod roșu de furtuni din partea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). În aceste localități au avut loc mai multe fenomene extrem, precum vânt puternic, cu rafale de peste 80 – 90 km/h, grindină de dimensiuni medii și mari, frecvente descărcări electrice și averse de peste 25 l/mp.

„Ne aflăm în Capitală sub incidența alertei generale de Cod Portocaliu cu vijelii de 50-60 de kilometrii pe oră și posibil local averse de 30-40 de litrii pe metru pătrat. Monitorizăm situația pentru că până mâine dimineață la ora 14.00 rămâne în vigoare rămâne în vigoare avertizarea meteorologică de cod portocaliu de vreme rea”, a spus, miercuri seară, Elena Mateescu, directorul general al ANM.

CMSU a fost convocat

Recentele avertizări meteo de cod galben, cod portocaliu și cod roșu de la ANM și avertizările hidrologice de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) l-au determinat pe ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, să convoace o ședință a Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență (CMSU).

„Am decis convocarea Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență pentru că ne confruntăm cu o situație dificilă din punct de vedere meteo și va trebui să luăm niște decizii. În prezent, aceste fenomene afectează aproape întreaga țară și ne așteptăm și la altele, în special la vijelii, așa cum s-a întâmplat la Oradea, cum s-a întâmplat în Oltenia, în Muntenia.

Așadar, avem doar astăzi opt coduri roșii de tip Now Casting la nivel local și ca să avem o unitate de măsură, trebuie să știm că în întreaga lună iulie am avut în total 115 și doar astăzi am avut opt, ceea ce înseamnă că ne confruntăm cu fenomene extreme pe întreaga suprafață a țării.

Avem viteze mari ale vântului de 90-100 de kilometri, ceea ce înseamnă vijelii puternice, precipitații de 60 de litri pe metru pătrat, grindină, temperaturi foarte ridicate, respectiv 41 de grade la umbră, dar cu temperaturi resimțite de 45-46 de grade, ceea ce înseamnă un disconfort termic foarte mare pentru populație”, a declarat, miercuri seară, Mircea Fechet.