Povestea Sfintei Cuvioase Parascheva pentru cei mici și mari
Povestea începe într-un orășel la malul mării, Epivates, astăzi Selimpașa, Turcia. Aici trăia o fetiță pe nume Parascheva, care iubea clopotele bisericii și să ajute pe toți cei din jur. Învățând din Evanghelie să se dăruiască, Parascheva își împărțea hăinuțele și darurile celor săraci.
O dimineață friguroasă, fetița a văzut o bătrânică tremurând și i-a pus pe umeri hăinuța ei cea mai bună. Zâmbetul și mulțumirea femeii au făcut ca inima Paraschevei să se încălzească mai tare decât orice haină. Ani mai târziu, ea a călătorit la Constantinopol și în Țara Sfântă, unde a continuat să facă bine: împărțea pâine, îngrijea bolnavi și mângâia suflete triste.
La sfârșitul vieții, Parascheva s-a întors în ținutul ei și a trăit simplu, ca o prietenă a tuturor. După ce Dumnezeu a chemat-o la El, trupul ei a rămas frumos și nevătămat, iar moaștele ei au devenit un simbol de mângâiere și vindecare pentru credincioși. După mai multe călătorii prin orașe și țări, moaștele Sfintei Parascheva au ajuns la Iași în 1641, sub domnia lui Vasile Lupu, fiind așezate la Catedrala Mitropolitană.
De atunci, Sfânta este ocrotitoarea Moldovei, iar în fiecare toamnă mii de oameni vin să-i aprindă lumânări. Copiii au un loc special în inima ei: fiecare faptă bună, fiecare zâmbet sau gest de ajutor este ca o „hăinuță invizibilă” pusă pe umerii celor aflați în nevoie.
Așa cum spunea părintele Hrisostom Filipescu: „Nu uitați să zâmbiți și să iubiți! Un zâmbet este o poartă deschisă către suflet. Iubirea vindecă.” Și tu poți fi prietenul Sfintei Parascheva – prin fapte mici, dar pline de iubire.
„Și noi, cei mari, putem fi prietenii Sfintei Parascheva. Și voi, cei mici, puteți fi prietenii Sfintei Cuvioase. Nu avem nevoie de lucruri mari: e destul un zâmbet, o vorbă bună, o prăjitură împărțită în două. Un bănuț dat celor aflați în nevoie.
Mai ții minte hăinuța albă de la începutul poveștii? De atunci, se spune că hăinuța albă s-a transformat, crescând cu fiecare faptă bună. Unii zic că a devenit o mantie atât de mare, încât poate acoperi un oraș întreg în nopțile reci. Alții zic că s-a transformat într-o lumină nevăzută, care se aprinde în inimă când spui ”Mulțumesc”, ”Iartă-mă” sau ”Hai să te ajut”.
Iar dacă într-o zi treci pe lângă cineva care tremură la colțul unei case, amintește-ți de Parascheva și de hăinuța ei albă. Poate ai și tu o mică lumină de împărțit: o mănușă, un sandviș, o vorbă bună, un acatist. Și poate, fără să știi, lumea va fi cu o lampă mai luminoasă.
Așa se aprind micile lumini în lume”, spune jurnalistul Dan Andronic.
