Probleme majore la nivelul Uniunii Europene, după ce inflaţia a continuat să crească în zona euro, atingând nivelul de 10,0% în luna septembrie. Acestea sunt datele preliminarii anunțate vineri, 30 septembrie, de Oficiul pentru Statistici al Uniunii Europene (Eurostat).

Vine criza în Europa? Inflația în zona euro atinge nivelul de 10% în luna septembrie

Inflaţia în zona euro, raportată la nivel anual, urmează să fie de 10,0% în septembrie 2022, în creştere de la 9,1% în august”, a transmis vineri Eurostat, conform unui raport preliminar bazat pe estimări, vizualizat de agenţia Mediafax.

„Analizând principalele componente ale inflaţiei în zona euro, energia este de aşteptat să aibă cea mai mare rată de creştere anuală în septembrie (40,8%, comparativ cu 38,6% în august), fiind urmată de alimente, alcool şi tutun (11,8%, comparativ cu 10,6% în august), de produse industriale non-energetice (5,6%, comparativ cu 5,1% în august) şi de servicii (4,3%, comparativ cu 3,8% în august)”, mai transmite Eurostat.

Estonia înregistrează cea mai mare rată a inflaţiei în septembrie (24,2%), iar Letonia şi Lituania au valori inflaţioniste de peste 22%. Olanda are o inflaţie de 17,1%, Grecia şi Belgia depăşesc nivelul de 12%, iar Germania este la 10,9%, deşi Oficiul german pentru statistici a anunțat un nivel de 10,0%.

Ce scenarii au analiștii economici europeni?

Bloomberg scria recent că având în vedere toate anunțurile și estimările de până acum, au existat câteva impulsuri esențiale în ultimele două ședințe ale BCE. Drept urmare, este de așteptat ca noul raport să fie unul dintre cele mai importante ingrediente pentru următoarea decizie, care ar urma să fie luată peste o lună. Sursa citată mai precizează că în acest sens, urmează o perioadă extrem de dificilă pentru președintele BCE, Christine Lagarde, care trebuie să aducă lămuriri tuturor oficialilor.

„Împreună cu orice implicații politice ale alegerilor italiene de duminică, va fi cu siguranță o temă dominantă pentru președintele Christine Lagarde atunci când se va prezenta în fața parlamentarilor, la Bruxelles, în ziua următoare”, relatează sursa citată.

În același timp, Bloomberg precizează că cel mai probabil Christine Lagarde se va afla în fața unor întrebări referitoare la modul în care vor evolua ratele dobânzilor.

Amintim că acestea au înregistrat creșteri de 1,25 puncte procentuale de până la momentul actual, drept urmare, cei mai mulți oficiali își doresc să știe în ce direcție vor fi nevoiți să o ia. În schemă sunt două alegeri. Mai exact, oficialii trebuie să aleagă  între combaterea inflației și protejarea locurilor de muncă.