Inflația și explozia de prețuri la energie, dezbătute la întâlnirea Grupului PPE în Grecia
Sursa: Facebook
Europarlamentarul Cristian Bușoi a participat la întâlnirea Grupului PPE în Grecia. Cu această ocazie, el a adus în discuție atât inflația, cadrul și explozia de prețuri la energie care afectează țările europene.
Cristian Bușoi anunță că a participat la întâlnirea Grupului PPE în Grecia. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, europarlamentarul spune că în cadrul reuniunii s-a discutat despre soluții privind inflația, dar și despre creșterea prețurilor la energie care afectează țările membre ale Uniunii Europene de luni de zile, odată cu declanșarea războiului din Ucraina.
„O întâlnire foarte importantă a Grupului PPE în Grecia, unde am discutat despre soluții la problema inflației, dar mai ales a creșterii prețurilor la energie”, se arată în postarea europarlamentarului.
Cristian Bușoi explică că la dezbatere a participat și premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, pe care l-a întrebat dacă este acord cu o reformă profundă a pieței de electricitate, sau, chiar cu o reglementare pe anumită perioadă de timp.
Cristian Bușoi, după întâlnirea Grupului PPE în Grecia
Totodată, europarlamentarul l-a întrebat pe oficialul grec și dacă este de acord cu eliminarea mecanismului maximal de ajustare a prețurilor din piața de electricitate, având în vedere actuala criză care generează mari îngrijorări.
Europarlamentarul susține că în urma discuțiilor din Grecia, șeful Executivului grec, Kyriakos Mitsotakis, a insistat că este nevoie de un efort mult mai susținut la nivel european.
Principiile pieței libere nu trebuie abandonate
În același timp, oficialul grec a mai adăugat și că principiile pieței libere nu trebuie abandonate în niciun caz. Premierul Greciei a mai spus și că mecanismele de până acum prin care țările europene s-au ghidat nu au fost unele de succes.
„Premierul a insistat pe nevoia unui efort mai susținut la nivel european, fără abandonarea principiilor pieței libere, în care credem ca oameni politici de dreapta, și pe admiterea faptului că mecanismele după care ne-am ghidat până acum în piața de energie, dar mai ales în piața gazului, nu au reprezentat un succes”, se mai arată în postarea lui Cristian Bușoi.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





