In contextul crizei internatioanle si a scaderilor pe bursa autohtona, am incercat sa aflam daca e profitabila investitia pe piata de capital, care este mecanismul si care este secretul unei investitii de succes.

In Romania avem o piata de capital in care profiturile pot fi destul de mari. Astfel, potrivit lui Razvan Pasol, general manager la Intercapital Invest, in anii 2006 si 2007, cresterea medie a randamentului pe bursa a fost de 22%. In schimb, anul acesta se inregistreaza scaderi de peste 70%.

Este momentul sa investesc acum pe bursa?

Parerile jucatorilor din piata sunt impartite. Pe de o parte, Razvan Pasol sustine ca, tinand cont de contextul international, dar si de evolutiile recente ale bursei, investitorii ar trebui sa fie prudenti, sa urmareasca evolutiile actiunilor, atat cele locale, cat si cele internationale si sa mai astepte sa vada ce se intampla pe piata inainte de a investi.

Pe de alta parte, Silviu Enache, presedinte KD Capital Management, este de parere ca aceasta este o perioada prielnica investitiilor la bursa (dar nu pe termen scurt), intrucat pretul actiunilor este foarte mic.

Cum a afectat criza internationala bursa?

Specialisti in domeniu spun ca bursa autohtona este afectata de criza. De la inceputul anului si pana in prezent, preturile actiunilor de pe BVB au scazut cu 70%, iar valoarea tranzactiilor din ianuarie – octombrie 2008 comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut a scazut cu 50%, spune Razvan Pasol.

Potrivit acestuia, investitorii straini care au un rol foarte important si determina trendul la bursa, au hotarat sa vanda actiuni peste tot in lume. Pe de alta parte, si persoanele fizice din Romania si-au vandut actiunile, accentuand scaderile de pe piaţa de capital.

Cum si cat sa investesc la bursa?

Sumele mai mici de 5.000 de euro e bine sa fie investite in fonduri de investitii pe actiuni, dar si in cele monetare care ofera randamente bune.

Pentru sume de peste 10.000 de euro sunt recomandate investitiile direct pe bursa, iar pentru sume mai mari de 50.000 de euro trebuie ales un portofoliu variat. De la 100.000 de euro sunt recomandate investitii pe bursa (50%) si plasamente in imobiliare (50%) – “Ouale nu trebuie puse in acelasi cos, acest principiu functioneaza la sumele mai mari de bani”, a explicat Silviu Enache. 

Multe dintre firmele de brokeraj din tara nu au o suma minima de plecare pentru o investitie pe bursa. “O anumita actiune poate sa creasca intr-un an bun, sa zicem cu 20%. Daca ai investit 500 de euro, ai castigat 20% la cei 500 de euro, daca ai investitit 50.000 de euro, ai castigat 20% la cei 50.000 de euro”, a explicat Razvan Pasol.

Cand va creste bursa si cu cat?

Cel mai probabil, bursa va inregistra cresteri, incepand din a doua jumatate a anului urmator, susţin brokerii. Presedintele KD Capital Management, Silviu Enache estimeaza ca, valoarea tranzactiilor pe bursa (BVB si Rasdaq) va creste in 2009 cu 30% fata de 2008, asta in cazul in care nu vor avea loc noi listări la bursa (aeroporturile din Timisoara si Constanta, Romtelecom si Fondul Proprietatea).

Potrivit acestuia, cresterea de 30% este influentata de faptul ca o mare parte dintre companiile listate la bursa vor demonstra prin rezultatele financiare pe care le vor publica ca n-au fost afectate de criza. In aceste conditii, interesul investitorilor fata de piata de capital va creste, lucru ce va genera o crestere a lichiditatii.

“Momentul oportun pentru investitori va veni dupa ce aceste turbulente pe piata se vor rezolva sau vor avea o perspectiva. Cand se va intampla acest lucru este greu de spus, dar probabil cel mai devreme in a doua jumatate a anului  viitor”, a explicat Razvan Pasol.

Secretul unei investitii de succes pe bursa

Fiecare persoana trebuie sa aiba o anumita strategie, multa analiza, atentie si implicare. De asemenea, alegerea unui un broker foarte bun si ascultarea mai multor opinii de pe piata, sunt aspecte foarte importante, potrivit lui Razvan Pasol. “Fiecare investitor trebuie sa-si stabileasca o strategie proprie de investitii – modul de alegere a actiunilor, perioada de investitie, ce tip de stiri sa urmaresc, ce tip de instrumente financiare sa aleg”, sustine Pasol.

Ratiune si sentiment in investitiile pe bursa

“Pretul actiunilor la bursa este dat de rezultatele financiare ale companiilor, de indicatori si analize,  lucru ce tine de partea rationala, dar si de perceptia investitorilor fata de aceste rezultate financiare care reprezinta partea de psihologie investitionala”, a explicat Razvan Pasol care este de parere ca, in investitia pe bursa se bazeaza pe 50% ratiune si 50% sentimente.

In Romania, companiile autohtone au rezultate bune, dar perceptia investitorilor este una negativa asupra actiunilor in aceasta perioada, si atunci preturile scad. „Cand aceasta perceptie se va schimba dupa terminarea crizei, inevitabil preturile vor creste din nou”, a mai spus Pasol.

Printre problemele bursei romanesti se afla numarul mic de listari noi, dar si al investitorilor straini, iar, pe de alta parte, numarul mare de companii listate la bursa care nu indeplinesc toate conditiile aferente. “Este nevoie de o regrupare a companiilor listate pe sectiuni. Daca ar fi mai multa curatenie si transparenta, investitorii straini vor avea mai multa incredere, lucru ce genereaza lichiditati si ofera oportunitati pentru investitori”, a explicat Silviu Enache.

Valoarea totala a tranzactiilor pe BVB si Rasdaq, in anul 2007, a fost de 18 miliarde de lei, iar capitalizarea a fost de peste 110 miliarde de lei.

Pentru 2008, Razvan Pasol estimeaza o valoare totala a tranzactiilor pe BVB si Rasdaq de 9 miliarde de lei.