Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Timp liber

VIDEO Cea mai bună metodă de a ajuta pe cineva în nevoie

Autor: | | 0 Comentarii | 695 Vizualizari

O linie telefonică de asistență 24 de ore din Marea Britanie, Samaritenii, a ajutat-o pe Sophie Andrews să devină o supraviețuitoare a abuzului și nu o victimă. Acum răsplătește acest bine, ca fondatoare a Liniei Argintii, care sprijină persoanele în vârstă singure și izolate. Într-un discurs puternic și personal, ea împărtășește ideea că gestul simplu de a asculta (în loc să oferi sfaturi) este adesea cea mai bună metodă de a ajuta pe cineva în nevoie.

Vă prezentăm mai jos discursul susţinut de Sophie Andrews în cadrul conferinţelor TED.

După ce s-a tăiat la mână cu un ciob de sticlă, a căzut într-un somn intermitent şi epuizant pe peronul gării. Dis-de-dimineaţă, când s-au deschis toaletele din gară, s-a ridicat cu greu şi a intrat într-una din ele. Când şi-a văzut faţa în oglindă, a început să plângă. Faţa îi era murdară şi plânsă; bluza ruptă şi murdară de sânge. Arăta de parcă era pe străzi de trei luni, nu de trei zile. S-a spălat cât de bine a putut. O dureau foarte tare braţele şi stomacul. A încercat să-şi cureţe rănile, dar orice apăsare îi producea o sângerare şi mai mare. Avea nevoie de copci, însă în niciun caz nu putea merge la spital.Ar fi trimis-o înapoi acasă. Înapoi la el. Și-a strâns mai tare haina - pentru a acoperi urmele de sânge.S-a mai privit o dată în oglindă. Arăta un pic mai bine decât înainte, dar nu-i mai păsa. Un singur lucru mai putea să facă. A ieşit din gară şi a intrat într-o cabină telefonică din apropiere.

(Sună telefonul) 

Femeia: Aici Samaritenii, vă putem ajuta? Bună ziua, cu ce vă putem ajuta?

Fata: (Plângând) Nu... nu ştiu.

Femeia: Ce s-a întâmplat? Pari foarte tulburată.

(Fata plânge)

Femeia: Poţi să-mi spui cum te cheamă? Eu sunt Pam. Pe tine cum te cheamă? De unde suni? Eşti în siguranţă?

Fata: E un telefon public din Londra.

Pam: Pari foarte tânără. Câţi ani ai?

Fata: Paisprezece.

Pam: Și ce s-a întâmplat de eşti aşa de supărată?

Fata: Vreau doar să mor. În fiecare dimineaţă îmi doresc să mor. Dacă nu mă omoară el, atunci vreau să o fac eu.

Pam: Îmi pare bine că ai sunat. Hai să începem cu începutul.

 

 

Pam a continuat cu delicateţe să o întrebe amănunte despre ea. Nu a vorbit prea mult; au fost multe tăceri. Dar ştia că e acolo, şi se simţea în siguranţă cu Pam la celălalt capăt al firului. Fata de 14 ani care a dat acel telefon sunt eu. Eu sunt fata din cabina telefonică. Fugisem de acasă şi dormeam pe străzile reci ale Londrei. Eram abuzată sexual de tatăl meu şi de prietenii lui. Mă automutilam în fiecare zi. Voiam să mă sinucid. Aveam 12 ani şi eram disperată când am sunat prima oară la Samariteni. De câteva luni mama mă părăsise, lăsându-mă în casa părintească. Iar abuzul pe care îl înduram de la tatăl meu şi prietenii lui mă transformase într-o epavă. Fugeam de acasă, lipseam de la şcoală, beam până mă îmbătam. Nu aveam nicio speranţă şi îmi doream să mor. Atunci au apărut Samaritenii.

Organizaţia există din 1953. Este o linie telefonică confidenţială de asistenţă 24/7 din Marea Britaniepentru oricine se simte disperat şi cu gânduri de sinucidere. Cum eram şi eu. Voluntarii răspund la telefon la orice oră şi convorbirile sunt confidenţiale. În adolescenţă, când eram în culmea disperării,Samaritenii au fost colacul meu de salvare. Mi-au promis confidenţialitate deplină. Aşa am căpătat încredere în ei. Deşi povestea mea era tulburătoare, n-au lăsat niciodată să se vadă. Au fost mereu acolo pentru mine şi au ascultat fără să condamne. Cel mai mult m-au încurajat să primesc ajutor; cu ei n-am simţit deloc că pierd controlul, o paralelă interesantă cu lipsa de control din celelalte aspecte din viaţa mea. Părea că automutilarea era singurul loc unde simţeam că am control.

Câţiva ani mai târziu, am reuşit să am ceva control în viaţa mea. Și am găsit în jurul meu sprijinul adecvat care mi-a permis să trăiesc cu trecutul meu. Am devenit supravieţuitor şi nu victimă a abuzului. Iar la 21 de ani i-am căutat din nou pe Samariteni. De data aceasta pentru că doream să fiu voluntar. Voiam să răsplătesc cumva organizaţia care îmi salvase viaţa. Știam că simplul gest de a asculta cu empatie poate avea un efect extraordinar. Știam că cineva care mă ascultase fără să mă judece a reuşit să facă cea mai mare diferenţă.

Aşa că mi-am pus la punct studiile, am găsit pe cineva să-mi ofere un loc de muncă şi am început să savurez voluntariatul la Samariteni. „Să savurez" este un mod ciudat de a spune, pentru că nimeni nu vrea ca cineva să fie disperat şi în durere. Dar cunoşteam impactul profund al unei urechi care ascultăşi prezenţa cuiva alături de mine în acea perioadă disperată a avut cel mai mare efect şi am avut un sentiment de împlinire că putusem să ajut oamenii ca un Samaritean.

 

În anii de voluntariat la Samariteni, mi s-a cerut să îndeplinesc multe sarcini. Dar cred că cel mai important moment a fost în 2008, când mi s-a cerut să conduc organizaţia timp de trei ani. Aşa că am ajuns de la fetiţa sensibilă din cabina telefonică cerând disperată ajutor, la conducătoarea organizaţiei la nivel naţional, responsabilă pentru 22.000 de voluntari. Chiar glumeam atunci şi spuneam că dacă ai sunat ca victimă, ai şanse să conduci organizaţia.

Ceea ce am şi făcut. Și cred că într-o lume dominată de specializare în orice domeniu, am înţeles cu adevărat că simplul gest de a asculta îţi poate schimba viaţa. Cred că este o noţiune simplă care poate fi aplicată în toate aspectele vieţii.

În anii '80, când am sunat la Samariteni, nimeni nu vorbea despre abuzul asupra copiilor. Victima era adesea acuzată, victima era adesea judecată. Fiind un subiect ruşinos, nimeni nu voia să vorbească despre asta. Astăzi, judecarea şi ruşinea privesc o altă problemă. E un alt fel de stigmatizare. Cea de care ne lovim astăzi este aceea de a vorbi despre singurătate. Singurătatea şi izolarea au un efect grav asupra sănătăţii. Însingurarea influenţează semnificativ starea de sănătate. O analiză recentă a cercetărilor arată chiar o creştere în rata mortalităţii şi a morţii premature cu 30%. Singurătatea duce la creşterea tensiunii, un nivel ridicat de depresie, şi, corelat cu rata mortalităţii, poate fi asociată cu abuzul de alcool sau cu fumatul. Singurătatea este mai dăunătoare decât fumatul a 15 ţigări. Pe zi. Nu într-o viaţă, ci într-o zi. Este, de asemenea, asociată cu un grad mai ridicat de demenţă. Un studiu recent a arătat că oamenii singuri prezintă un risc de două ori mai mare pentru Alzheimer. Desigur, sunt mulţi oameni care trăiesc singuri, dar nu sunt singuri. Dar dacă ai în grijă partenerul de viaţă care suferă de demenţă te poţi simţi foarte singur.

 

Un recent studiu de referinţă ne oferă o definiţie foarte clară a ceea ce este singurătatea. Și spune că este un sentiment particular şi de nedorit al lipsei sau pierderii unui tovarăş de viaţă. Aceasta se întâmplă când există nepotrivire între calitatea şi cantitatea relaţiilor pe care le avem şi cele pe care ni le dorim. Cel mai mare ajutor pe care l-am primit în viaţa mea a fost de la acele relaţii personale şi de la faptul că am fost ascultată cu înţelegere. Specialiştii, şi sunt sigură că vorbesc unei săli plină de specialişti, au un rol foarte important. Însă pentru mine, un voluntar care şi-a dedicat timpul şi m-a ascultat fără să mă judece, păstrându-mi secretul, a avut o influenţă enormă care mi-a schimbat viaţa. Iar acest lucru a rămas cu mine multă vreme. După cum veţi fi presupus, în adolescenţa mea nu aveam nicio direcţie, gândindu-mă în fiecare zi dacă o prind pe următoarea. Dar a rămas impactul acelei voluntare care m-a ascultat. Când am ajuns, în sfârşit, într-un moment unde am simţit că pot trăi cu trecutul meu, am vrut să dau ceva înapoi. În experienţa mea, oamenii care au fost ajutaţi să se schimbe tot timpul au vrut să dea ceva înapoi. Aşa că am început să ofer înapoi devenind voluntar la Samariteni la 25 de ani.

Apoi, în 2013, abordând întreaga problemă şi noul stigmat al singurătăţii, am lansat noua linie telefonică de ajutor pentru persoane în vârstă, numită Linia Argintie, care vine în sprijinul bătrânilor singuri şi izolaţi. În scurt timp de la înfiinţare, am primit 1,5 milioane de apeluri. Și ştiu că avem o mare influenţă după reacţiile primite zilnic. Unii sună doar pentru o conversaţie prietenească, sau pentru informaţii despre serviciile locale. Alţii sună pentru că se simt în pragul sinuciderii. Alţii pentru a raporta abuzuri. Iar alţii, cum am fost şi eu, pentru că au renunţat să mai lupte. Cred că înfiinţarea unei linii de ajutor e o idee simplă.

Și mă uit în urmă la începuturi, când aveam titlul pompos îl am încă, de director, eram directorul meu executiv. Cu care, trebuie să spun, am avut cele mai bune şedinţe - din cariera mea. Dar lucrurile au evoluat şi acum, în 2017, avem peste 200 de angajaţi care vorbesc cu bătrânii în fiecare zi, 24/7. Avem, de asemenea, peste 3.000 de voluntari care dau telefoane săptămânal de la ei de acasă. Pentru cei care preferă scrisul, oferim Scrisorile Argintii, prieteni prin corespondenţă ai persoanelor în vârstă care se bucură să primească scrisori. De asemenea, am introdus Cercurile Argintii - observaţi că am monopol pe cuvântul „argint" - pune „argint" în faţa şi e al nostru. Cercurile Argintii sunt conferinţe telefonice în care oamenii vorbesc despre interese comune.Grupul meu favorit este cel de muzică, unde, săptămânal, oamenii cântă la instrumente la telefon, unul altuia. Nu întotdeauna aceeaşi melodie în acelaşi timp.

Dar chiar se distrează. „Distrează" e un cuvânt interesant, pentru că am vorbit aşa de mult despre disperare, singurătate, izolare. Dar se aud şi râsete la linia noastră de ajutor. Pentru că la Linia Argintiechiar dorim să preţuim viaţa minunată a bătrânilor şi toate prin câte au trecut. Vă dau un exemplu, doar un fragment dintr-o convorbire.

 

Bună dimineaţa, aţi sunat la Linia Argintie. Sunt Alan, cu ce vă pot ajuta?

Femeia: Alan. Bună dimineaţa.

Alan: Salut!

Femeia: (Veselă) Salut!

Alan: Hei, ce faci?

Femeia: Bine, mulţumesc.

Alan: Mă bucur să aud asta.

Femeia: Ce lucru minunat telefonul ăsta, nu-i aşa?

Alan: E o invenţie extraordinară, nu?

Femeia: Îmi aduc aminte când eram mică, cu secole în urmă, dacă voiai să suni pe cineva, trebuia să mergi la magazin şi să foloseşti telefonul de acolo să plăteşti pentru a-l folosi. Nu puteai să dai telefoane ori de câte ori aveai chef.

Alan: Chiar aşa?

Femeia: (Tuşind) Scuze. (Tuşeşte) Îmi cer scuze. Știi, atunci trebuia să-ţi limitezi telefoanele la ce era absolut necesar. Și iată-mă acum, în casa mea, încă în cămaşă de noapte, folosind telefonul, nu e minunat?

Alan: Sigur că da.

Convorbirile de acest fel sunt ceva obişnuit la linia noastră. Suntem consideraţi ca făcând parte din familie.

Aş putea spune că Linia Argintie ajută azi bătrânii la fel cum Samaritenii m-au ajutat pe mine. Sunt acolo 24/7, ascultând cu discreţie fără să ofere, de cele mai multe ori, niciun sfat. Cât de des ascultăm cu adevărat fără să dăm sfaturi? E de-a dreptul greu. Auzim de multe ori un bătrân la telefon întrebând: „Puteţi să-mi daţi un sfat, vă rog?" Și 20 de minute mai târziu spune „Mulţumesc pentru sfat," deşi noi nu am oferit niciunul.

Doar am ascultat fără să întrerupem. Dar acelei persoane poate chiar i-am dat un sfat. Am făcut recent un sondaj la Linia Argintie şi am întrebat 3.000 de oameni ce părere au despre serviciul nostru.Una dintre persoane a venit şi ne-a spus că, pentru prima oară în viaţă, a avut parte de ceea la cricket se numeşte „portar," sau la baschet „prinzător". Sunt aici de 48 de ore şi deja vorbesc ca americanii.Când mă duc acasă n-or să mă recunoască.

Dar pentru prima dată în viaţa ei, a găsit acel portar, ceea ce e foarte, foarte important.

Iar acum s-a format un ciclu, pentru că, de fapt, când oamenii sună la Linia Argintie şi au nevoie de portar devin, la rândul lor, portari, dăruind înapoi, devenind voluntari şi parte din familia noastră.

Aşa că voi încheia exact cum am început, vorbind despre propria experienţă. Când vorbesc despre viaţa mea, spun adesea că am fost norocoasă. Iar oamenii mă întreabă de ce. Este pentru că, în fiecare etapă a vieţii mele, am fost suficient de norocoasă să am pe cineva lângă mine la momentul potrivit care poate că a crezut în mine, iar aceasta m-a ajutat să capăt mai multă încredere în mine, lucru foarte important. Toţi avem nevoie de un salvator într-un moment al vieţii.

Ea e salvatoarea mea. Ea e Pam. Și mi-a răspuns la telefon cu 30 de ani în urmă, când aveam 14 ani, într-o cabină telefonică. Aşa că nu subestimaţi niciodată puterea unei simple relaţii umane. Pentru că poate fi, şi adesea este, forţa care salvează o viaţă.

Mulţumesc.

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.