Victor Ponta merge în instanță săptămâna viitoare
Victor Ponta a reacționat la decizia Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) de a suspenda temporar emisia postului Realitatea Plus. Postul de televiziune a fost sancționat cu întreruperea transmisiei timp de 10 minute, ca urmare a unor campanii de denigrare îndreptate împotriva lui Gigi Becali și a unui fost candidat la alegerile prezidențiale.
„Mai bine mai târziu decât niciodată. Noroc că sunt un om răbdător. Săptămâna viitoare merg la instanță și pentru despăgubirile pe care le-am cerut în dosarul politic fals instrumentat împotriva mea și a lui Dan Șova, în 2015. Important este să se facă dreptate – oricât timp ar fi nevoie să aștept”, a scris acesta pe Facebook.
Ponta a fost achitat definitiv în anul 2023
Victor Ponta a fost achitat definitiv în anul 2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul cunoscut sub numele Turceni-Rovinari. În același caz au fost judecați și fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, alături de fostul director al Complexului Energetic Oltenia și de foștii conducători ai termocentralelor din Rovinari și Turceni.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat achitarea definitivă a tuturor persoanelor acuzate în dosar. Totodată, instanța a hotărât ridicarea măsurilor de sechestru aplicate asupra bunurilor acestora.
În anul 2015, procurorii l-au acuzat pe Victor Ponta că, în intervalul 2007–2008, ar fi încasat aproape 200.000 de lei prin intermediul cabinetului său de avocat de la Societatea Civilă de Avocați „Șova și Asociații”. Sumele ar fi fost justificate prin documente pentru activități care, potrivit anchetatorilor, nu ar fi fost desfășurate în realitate, conform informațiilor publicate de europafm.ro.
Direcția Națională Anticorupție i-a pus sub acuzare pe cei implicați în dosar pentru infracțiuni precum spălare de bani, fals în acte, abuz în serviciu și evaziune fiscală. La momentul respectiv, procurorii au estimat prejudiciul la aproape 9 miliarde de euro.
Postul Realitatea Plus, sancționat de CNA
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a hotărât miercuri sancționarea postului Realitatea Plus, dispunând ca radiodifuzorul să difuzeze, pe data de 28.05.2025, în intervalul orar 19:00 – 19:10, exclusiv textul deciziei de sancționare, timp de 10 minute.
Această măsură a fost luată în urma analizării rapoartelor de monitorizare întocmite de Direcţia Monitorizare, ca urmare a sesizărilor primite pentru emisiunile difuzate de Realitatea Plus în perioada 14.03.2025 – 03.04.2025. În urma verificărilor, Consiliul a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) și art. 67 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Printre titlurile difuzate de post și analizate în cadrul ședinței s-au numărat: „Gigi Becali, leul oilor în fotbal, mioara leilor în politică”; „Ciobanul ajuns parlamentar jigneşte cu neruşinare femeile”; „Ponta l-a vândut şi pe Geoană şi pe Năstase”; „Breaking news: legăturile lui Victor Ponta cu reţeaua albaneză a lui Edi Rama”; „Breaking news: Victor Ponta, mărturisiri halucinante în instanţă”; „Breaking news: Ponta, întâlnire de taină cu aghiotanţii lui Coldea”.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, totodată, sancţionarea postului Antena 3 CNN cu somaţie publică pentru emisiunea „Un preşedinte în faţa naţiunii”, difuzată în data de 29.04.2025. În cadrul acestei ediții, nu au fost respectate prevederile art. 40 alin. (5), care stipulează: „Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”.
În cadrul aceleiași ședințe, Consiliul a mai hotărât emiterea unor decizii privind aplicarea ordinului de intervenție împotriva conținutului ilegal prezent în materiale audiovizuale identificate pe platformele TikTok și Facebook.