În pofida opoziției Austriei, România are încă patru posibile scenarii pentru a adera la Spațiul Schengen, a declarat europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

„În pofida opoziției Austriei, România are încă patru posibile soluții pentru a intra în spațiul Schengen. Varianta 1 este ca țara noastră să solicite menținerea subiectului pe ordinea de zi şi să insiste ca discuția să aibă loc în cadrul Consiliului de Justiție şi Afaceri Interne din 8 decembrie unde putem încerca, cum au făcut-o şi alte state în trecut, să presăm Austria să ne susțină. Varianta 2 presupune ca România, cu suportul preşedintelui Consiliului European şi a preşedinției cehe la Consiliul UE, să pună tema pe ordinea de zi a reuniunii. Consiliului European din 15-16 decembrie şi să insiste pentru un vot pozitiv.

Preşedinția cehă şi Bulgaria depun deja eforturi în acest sens. Varianta 3 ar fi ca România să preseze pentru stabilirea unei date certe când acest subiect ar putea figura pe ordinea de zi a JAI sau, pentru o intrare în spațiul Schengen diferită de a Croației, după eventuala parcurgere a unor etape suplimentare de evaluare, generate de posibila decuplare de Bulgaria. Varianta 4 este ca țara noastră să apeleze la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dar acest lucru ar putea fi făcut doar după un vot în cadrul JAI. Este o variantă care ar dura mai mult timp până la finalizare.”, a explicat eurodeputatul Victor Negrescu.

Premierul olandez a comentat poziţia Ţărilor de Jos cu privire la aderarea Bulgariei la Schengen

Prim-ministrul Ţărilor de Jos, Mark Rutte, şi-a exprimat sprijinul cu privire la faptul că în anul 2023 Bulgaria poate face pași către zona Schengen.

Premierul Olandei participă, la Tirana, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, alături de alți lideri ai statelor membre, inclusiv și preşedintele bulgar, Rumen Radev. Premierul olandez a comentat poziţia Ţărilor de Jos cu privire la aderarea Bulgariei la Schengen: „În această etapă, nu este „nu” pentru Bulgaria, este „nu încă”. Va fi nevoie de mai mult timp din două motive: o nouă evaluare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi un mecanism de verificare în cadrul Schengen. Am vorbit cu preşedintele Rumen Radev şi sunt optimist că anul viitor putem face paşi înainte.”, a comentat Mark Rutte, a relatat Rador.

Austria ar putea ceda la Consiliul miniștrilor de interne

Eurodeputatul a adăugat că împreună cu colegii săi din Partidul Social Democrat se află în contact cu guvernele social-democrate europene, cu comisarii europeni, „în special cu Ylva Johansson devenită un avocat al României”.

„Insistăm pentru ca Olanda să îşi clarifice susținerea pentru România, printr-un vot în Parlamentul național.”, a mai precizat eurodeputatul. Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, își menține dreptul de veto împotriva aderării României și Bulgariei la zona liberă de circulație Schengen. De asemenea, ministrul a contrazis informațiile din presă potrivit cărora Austria ar putea ceda la Consiliul miniștrilor de interne din data de 8 decembrie de la Bruxelles.