Vica Blochina a fost eliminată! Vedeta a părăsit competiția Survivor România 2023

Vica Blochina a fost eliminată din reality show-ul Survivor România 2023. După o lună întreagă petrecută în Republica Dominicană, vedeta s-a întors bucuroasă acasă.

După un consiliu emoționant, în care a fost anunțat că Jorge a fost eliminat din motive medicale, a urmat momentul în care Daniel Pavel a anunțat cine a obținut cele mai puține voturi din partea publicului. Nominalizați spre eliminare a fost Vica Blochina, Ada Dumitru și DOC.

Vica Blochina a ajuns în această situație în urma votului colectiv. Vedeta a mărturisit că se aștepta să fie nominalizată, atât din cauza rezultatelor slabe de pe traseu, cât și din cauza atitudinii ei.

Vica Blochina și-a dorit să plece de la Survivor România

După ce și-a auzit numele și a aflat că va pleaca acasă, Vica Blochina nu a fost tristă sau furioasă, ci a fost bucuroasă pentru că își dorea să fie eliminată, întrucât Survivor România a reprezentat pentru ea cea mai grea emisiune la care a participat vreodată.

La final, aceasta le-a mulțumit colegilor ei și Războinicilor pentru că au făcut parte din experiența ei.

„Pentru mine această competiție a fost extrem de grea. Și dacă ar fi fost să rămân aici pentru mine ar fi fost un calvar. Nu am vrut să demotivez colegii și am încercat tot timpul să stau pe pozitiv , dar întotdeauna, cumva, m-am conectat cu casa. Mi-am dorit. M-am rugat la Dumnezeu astăzi să rămână Ada în competiție pentru că știam că are nevoie să stea aici.

Survivor România, cu vasta mea experiență de reality, este cea mai grea competiție, pentru oricine. Eu cred că e cea mai grea competiție din lume. Sunt foarte fericită că am făcut parte din această echipă.

Sunt foarte fericită că am cunoscut oamenii ăștia. Sunt foarte fericită și recunoscătoare că am avut echipa adversă de Războinici, care sunt minunați. A făcut față, deci mi-a plăcut foarte mult”, a mărturisit vedeta.

Vă amintim că Survivor România 2023 este difuzat luni, marţi şi miercuri pe PRO TV de la ora 20:30.

În acest an, echipa Războinicilor a fost formată din:

Alin Chirilă – luptător MMA;
Alexandra Porkolab – manager Marketing şi Vânzări,
Robert Moscalu – barman;
Lucianna Vagneti – antrenor personal;
Dan Ursa – director zonal vânzări;
Maria Lungu – designer vestimentar;
Andrei Krişan – antrenor personal;
Daria Chiper – baschetbalistă;
Răzvan Danciu – student;
Andreea Moromete – creator de conţinut;
Andrei Neagu – actor;
Codruţa Began – profesor educaţie fizică şi sport.

Echipa Faimoșilor din acest sezon a fost formată din:

Carmen Grebenișan – influencer;
Jorge – cântăreț și prezentator TV;
Ada Dumitru – actriță;
Ionuţ Iftimoaie – fost luptător K1;
Maria Constantin – solistă de muzică populară;
Remus Boroiu – antrenor de fitness;
Bianca Patrichi – dansatoare şi coregrafă, fostă concurentă la „Românii au talent”;
DOC/Vlad Munteanu – cântăreț;
Vica Blochina;
Sebastian Dobrincu – fost jurat la „Imperiul Leilor”;
Ştefania Stănilă – fostă gimnastă;
Gheboasă – cântăreț.