Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că preţurile vor tinde să se alinieze cu ţările cele din jur şi din restul Uniunii Europene.

Preţul energiei electrice şi al gazelor din România va avea o tendinţă de creştere, în contextul alinierii cu ţările europene, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, președintele Consiliului Concurenței, în cadrul unei conferințe de presă.

„Alinierea se face în sus, dar nu înseamnă că nu se va putea face şi în jos.

Preţul energiei electrice a crescut şi în UE, asta va fi şi la noi. În acest sens merg lucrurile acum.

O veste mai puţin buna pentru consumatorii de electricitate, avem companii mari consumatoare de electricitate, Alro Slatina, Sidex Galaţi, produsele lor vor deveni prea scumpe.

Există măsuri de sprijin pentru ei, mecanism de subvenţionare a producătorilor de energie verde, dar mai sunt şi alte taxe aplicate energiei electrice. Una din varinate e să vedem dacă putem acorda şi alte tipuri de scutiri pentru consumatorii mari industriali.

Pentru producători nu e rău.

În ceea ce îi priveşte pe consumatorii casnici, subvenţiile au dispărut. În esenţă trebuie să definim consumatorii vulnerabili care vor fi sprijiniţi de stat, pentru care consumul de electricitate sau gaze presupune o sumă mare din veniturile lor. Pentru ei vor fi subvenţii”, a declarat Bogdan Chiriţoiu.

El a arătat că acest lucru se întâmplă deja în ceea ce priveşte preţul carburanţilor fără taxe.

”Lucrul acesta, ne place sau nu ne place, se va întâmpla şi la electricitate, şi la gaze. Acesta poate fi un lucru bun pentru România şi pentru producătorii noştri, pentru că, în general, suntem exportatori de energie electrică şi, în momentul în care se vor dezvolta noi capacităţi de producţie din Marea Neagră, probabil vom deveni exportatori şi de gaze, deci un lucru bun pentru economia noastră. Dar va însemna creşterea preţului”, a subliniat oficialul Concurenţei, citat de Agerpres.

 

În acest context, Chiriţoiu a amintit că încă nu a fost definit consumatorul vulnerabil, care va fi cel mai afectat de aceste scumpiri.

”Trebuie să vedem care sunt consumatorii care sunt mai puternic afectaţi de creşterea preţurilor. Este un subiect vechi şi m-aş bucura să îl rezolve actuala guvernare. Tendinţa va fi ca toţi românii să se considere vulnerabili, dar nu suntem chiar toţi vulnerabili. Nu chiar toţi românii vor putea cere Guvernului să fie subvenţionaţi pentru cheltuielile legate de energie”, a precizat preşedintele instituţiei de concurenţă.

El a oferit drept exemplu locuitorii din Bucureşti şi Ilfov, zone unde s-a depăşit produsul intern brut per capita mediu al Uniunii Europene.

În plus, şi consumatorii industriali vor fi afectaţi de aceste scumpiri, iar Chiriţoiu a arătat că marii consumatori de electricitate au fost deja susţinuţi de stat prin exceptarea de la plata unei părţi consistente a certificatelor verzi.