Institutul Național de Statistică a prezentat media generală a scumpirilor pentru anumite produse. Astfel în decembrie 2019 cel mai mult s-au scumpit cartofii (23.6%), comparativ cu aceeași lună a anului anterior. În ceea ce privește fructele proaspete, acestea s-au scumpit cu 18,4%, în timp ce conservele de fructe s-au scumpit cu 16,7%. Și carnea de porc s-a scumpit cu 11,2% iar țigările cu 8,2%.

Pe grupe de consum, scumpirile au fost de 5% la alimente, 3,3% la mărfurile nealimentare şi 4,1% la servicii. De asemenea, comparativ cu luna noiembrie 2019, prețurile au crescut, în medie, cu 0.8% la alimente și cu 0.2% la mărfurile nealimentare, iar tarifele pentru servicii s-au majorat cu 0,1%.

Inflația a atins cel mai înalt prag din ultimul an

Așadar inflația a ajuns în decembrie 2019 la 4%, cel mai înalt prag atins din vara anului trecut, când inflația ajunsese la 4.1%. Potrivit economiștilor, în 2020 inflația va ajunge între 2,9% şi 3,5-4%. Banca Națională Romănâ estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge în decembrie 2020 la 3,1%, dar cu un interval de incertitudine de plus/minus 1,7%. De asemenea, eliminarea supraacizei la carburanţi are un efect de circa 0,3 puncte procentuale în inflaţie.

„Principalul factor (pentru evoluţia inflaţiei în 2019 – n. red.) aş spune că este politica fiscală prociclică din ultimii ani. Practic, creşterea veniturilor populaţiei prin cheltuieli guverna­mentale s-a transpus într-o cerere mai mare şi această cerere s-a reglat prin creştere de preţuri şi importuri. Inflaţia a angrenat de asemenea deficitul de cont curent“, a spus Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA.