Anca Țurcașiu a trăit în acest weekend unul dintre cele mai emoționante momente din viața sa. Fiul îndrăgitei actrițe, în vârstă de 23 de ani, s-a căsătorit. Anunțul a fost făcut de Anca Țurcașiu, printr-un mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare, alături de câteva fotografii de la marele eveniment.

Anca Țurcașiu arată mai fericită ca niciodată. Actrița a purtat o rochie roșie, care îi punea în valoarea corpul de invidiat.

Mesajul emoționant al Ancăi Țurcașiu privind nunta fiului ei

„Iubiții vieții mele!
Ziua cea mare a sosit.
Azi, în fața lui Dumnezeu și-au mărturisit dragostea.
Am avut emoții foarte mari.
Dar, sunt atât de fericită!
Iubirea, bunătatea, pacea să vă însoțească mereu!!!”, a scris Anca Țurcașiu pe rețelele de socializare.

Cum se înțelege Anca Țurcașiu cu nora sa?

În luna mai, Anca Ţurcaşiu a mărturisit în cadrul unui interviu faptul că deocamdată nu s-a obișnuit cu rolul de soacră. Cu toate acestea, actrița este foarte fericită că acest lucru s-a întâmplat.

Totodată, Anca Țurcașiu a mărturisit că nu va interveni în căsnicia celor doi, ci le va fi alături cu sfaturi ori de câte ori este nevoie.

Anca Turcaşiu a dezvăluit  și cum se înțelege cu nora sa. Actrița a recunoscut că cele două au o relație foarte bună, ba chiar o consideră pe aceasta copilul său.

„În niciun caz nu mi-am imaginat această postură într-un fel anume! De altfel, aleasa fiului meu mi-a spus pe numele mic încă din primul moment. Nu știu dacă e cel mai bun cuvânt. Am considerat-o pe Andreea ca și copilul meu.

Nici nu se pune problema să mă amestec în povestea lor sau să observ ceva de la distanță. Dacă ei vor dori un sfat sau o părere, atunci, da, cu dragă inimă mă voi implica.

Dar altfel, voi fi aici doar pentru a le oferi iubire și protecția mea permanentă”, a sunat „promisiunea de credință”,  a declarat Anca Țurcașiu pentru playtech.ro .