Uniunea Europeană a finalizat negocierile cu companiile Pfizer și BioNTech în vederea obținerii unui număr foarte mare de vaccinuri anti-COVID-19. Acest acord s-ar putea dovedi decisiv în lupta pentru a învinge pandemia și a redeschide economiile și granițele interne, relatează publicația Bloomberg.

Concret, Uniunea Europeană va mai primi încă 29 de milioane de doze până la finalul acestei săptămâni dintr-un total de 1,8 miliarde care vor veni până în 2023, se arată în acord, după cum precizează sursa citată. Astfel, odată cu aprovizionarea din această săptămână, blocul comunitar va ajunge la un total de 188 de milioane de doze primite de la Pfizer/BioNTech.

Vaccinul Pfizer, primul omologat de EMA, a dus greul în campaniile de vaccinare în Uniunea Europeană. În cazul României, dintr-un total de 3.252.247 de persoane vaccinate până acum, un procent de peste 77%, adică 2.528.993 au primit vaccinul de la compania Pfizer.

Probleme între UE și compania AstraZeneca

Pe de altă parte, procesul intentat de Comisia Europeană companiei farmaceutice AstraZeneca pentru nerespectarea livrărilor de vaccin anti-COVID-19 prevăzute de contract a început miercuri la un tribunal din Bruxelles, în procedură de urgenţă.

Un avocat din partea Comisiei Europene a subliniat în faţa instanţei că blocul comunitar doreşte livrarea imediată a dozelor de vaccin de la toate fabricile stipulate în contractul cu AstraZeneca, inclusiv cele din Marea Britanie, care nu mai este membră a Uniunii Europene.

AstraZeneca are fabrici în Belgia şi Olanda, dar şi în Marea Britanie, care a contribuit la elaborarea vaccinului.

La rândul său, un avocat al companiei farmaceutice a afirmat că în contract nu se prevede obligaţia de a livra vaccinuri din toate unităţile de producţie.

“AstraZeneca regretă profund decizia Comisiei Europene de a începe această acţiune în justiţie legat de livrarea vaccinului anti-COVID-19. Sperăm să rezolvăm această dispută cât mai curând posibil”, a declarat avocatul companiei, Hakim Boularbah.

Prima şedinţă din cadrul procesului, care a fost deschisă publicului, a durat circa o oră, iar părţile au convenit să se întâlnească din nou la tribunal pe 26 mai. O decizie este prevăzută pentru luna iunie.