Vestea serii despre pensiile din România! Anunț pentru milioane de pensionari

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, spune că măsurile recente anunțate de către Executiv vor produce tensiuni sociale între categoriile sociale, referindu-se, de fapt, la voucherele pentru alimente destinate celor cu pensii mici.

Fostul ministrul Muncii spune că aceste măsuri i-ar ajuta pe cei care au muncit mai puțin și care au venituri mai mici, în timp ce Guvernul nu are nicio soluție pentru cei care au un stagiu de cotizare complet.

În plus, Violeta Alexandru mai spune că pentru pensionarii cu un stagiu complet de cotizare, pensiile au fost majorate cu 10 procente, chiar dacă, în opinia fostului ministru, acestea ar fi mers crescut cu 15%.

„Se vede cu ochiul liber că toate aceste măsuri sunt menite să-i ajute pe cei care au muncit mai puțin și au venituri mai mici, dar Guvernul nu are niciun răspuns pentru oamenii care au stagiul complet de cotizare. Pentru ei, creșterea pensiilor s-a făcut cu 10%. PNRR, cu tot pragul de limitare la 9,8% din PIB pentru bugetul pe pensii, cum spune PSD, tot ar fi permis o majorare până spre 15%, zic eu și se vede cât de necesară era această mărire în condițiile în care prețurile și inflația au explodat”, a precizat fostul ministru al Muncii, vineri seara.

Oamenii care au muncit se vor simți ca niște fraieri

Tot în cadrul emisiunii „Controversat” de la Realitatea Plus, Violeta Alexandru a precizat că această măsură are mai multe efecte negative atât pentru cei care vor primi cardurile, cât și pentru pensionarii care nu beneficiază de acestea.

Fostul ministru al Muncii spune că pensionarii care au muncit toată viața și care au stagiul de cotizare complet se vor simți ca niște fraieri, în timp ce oamenii care nu au adăpost, dar primesc aceste carduri, nu au unde să ducă mâncarea.

„Ce fac oamenii fără adăpost cu mâncarea pe care o cumpără. O iau și o duc pe bancă în parc? Adică este evident că măsurile pe care le-au luat, sunt, pe de-o parte, nerespectuoase pentru cei care au muncit toată viața, fiindcă ajungi să te simți un fraieri uitându-te că cei care au muncit mai puțin, cu toate aceste tipuri de ajutoare, ajung să câștige mai mult decât un om care  a muncit toată viața. Aceste măsuri frizează și ridicolul, cum dădeam exemplul distribuirii tichetelor către oamenii fără adăpost. Statul ar fi trebui să le permită să aibă acces la hrană caldă, în instituții specializare, în locul acestui sistem care atinge, de la un punct încolo, ridicolul”, spune Violeta Alexandru.