Petrecere mare la un restaurant din Buzău!

Petrecere de pomină la Buzău! Oana Diana Leonte şi-a serbat ziua de naştere alături de Liviu Dragnea

Oana Diana Leonte şi-a serbat ziua de naştere, iar de la eveniment nu au lipsit Liviu Dragnea sau Codrin Ştefănescu.

Tânără a împlinit 25 de ani în luna iulie a acestui an şi a dat o petrecere de pomină în Buzău, oraşul în care s-a născut. Oana Diana Leonte este secretarul general al partidul Alianța Pentru Patrie (APP) – filiala Sector 1, iar presa bănuieşte că ea ar fi, de fapt, noua iubită a lui Liviu Dragnea, după ce fostul lider social-democrat s-a despărţit de Irina Tănase.

La petrecerea din luna iulie au participat şi Codrin Ştefănescu, dar şi Liviu Dragnea, pentru că între cei doi nu izbucnise încă scandalul ce a ţinut recent prima pagină a ziarelor din România.

Petrecerea a fost condimentată de manele şi dedicaţii. S-a intrat pe marș în restaurant, cu steagurile Alianței pentru Patrie ridicate, sărbătorita fiind felicitată de fiecare invitat, relatează Cancan.

Oana Diana Leonte a primit şi un tort de la colegii din APP, însă alte două se mai aflau pe masă, în fața ei. Tânăra nu a știut pe care să-l taie primul, invitații transmițându-i, în cor, că este opțiunea ei.

„Astăzi eu sunt fericit, toată țara a venit / Toată țara a venit, că pe Oana am iubit…”, a fost dedicaţia strigată de unul dintre artiştii care au cântat la petrecere.

Petrecerea a ţinut până în zori, iar la un moment dat cei prezenţi au început să strige „Liviu Dragnea APP, Liviu Dragnea APP!” În tot acest timp, fostul lider al PSD stătea, zâmbitor, la masă.

Sursă: Cancan
Sursă: Cancan
Sursă: Cancan
Sursă: Cancan

Probleme pentru Liviu Dragnea din cauza presupusei relaţii cu Oana Diana Leonte?!

Liviu Dragnea ar avea probleme cu DNA din cauza tinerei în vârstă de 25 de ani. Jurnaliştii Cancan scriau, în urmă cu câteva zile, că aceasta l-ar fi însoţit pe Dragnea în Brazilia, acolo unde liderul politic ar deține mai multe proprietăți.

Văzându-l măcinat de probleme și de faptul că a rămas aproape singur și fără prieteni, Oana ar fi organizat ceva rapid pentru a-i ridica moralul lui Dragnea. Ea ar fi apelat la câțiva prieteni de-ai săi. I-ar fi spus lui Dragnea că invită niște prieteni la mega-vila care ar fi deținută (prin interpuși) de Dragnea în Brazilia.

Aceștia au venit, iar fostul lider ar fi organizat o masă. El ar fi povestit, conform sursei citate, despre acțiunile pe care, de-a lungul timpului, le-a făcut cu firma Tel Drum SA, ce acțiuni la purtător avea.

Marea problemă ar fi că unul dintre cei prezenți ar fi filmat tot ospățul, iar înregistrarea cu dezvăluiri ar fi ajuns la DNA sau la un colaborator al instituției.

Oana Diana Leonte neagă informaţiile din presă

Oana Diana Leonte neagă însă aceste informaţii sau faptul că ar trăi o poveste de dragoste cu Liviu Dragnea.

„Oameni buni, credeam că am dezmințit orice posibilă relație cu domnul Liviu Dragnea!

Nu am fost cu dânsul în Brazilia sau în altă vacanță, deci e clar că nu aveam cum să filmez sau să înregistrez ceva!

Vă rog respectuos să încetați cu aceste mizerii pe care le promovați în presă!”, a scris ea pe pagina personală de Facebook joi, 1 septembrie.