Momente crunte pentru Raed Arafat: Toată perioada aceea ne-a afectat extrem de mult pe toți

Sâmbătă, 28 ianuarie 2023, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a făcut noi dezvăluiri despre tragedia de la Colectiv, povestind cât de grea a fost acea perioadă pentru toate cadrele medicale și pentru echipajele de urgență. Acesta a mărturisit că  octombrie 2015 a fost una dintre perioadele cel mai greu de gestionat, fiind foarte afectat din punct de vedere emoțional de tot ce a văzut atunci.

„Apoi, intervențiile mari, indiferent ce vrem să spunem și cum au fost reflectate mediatic, mai ales intervenția de la Colectiv, a avut un impact major pentru noi toți. Adică nu avem cum să uităm ce a fost, cât s-a muncit. Să rezolvăm problemele, să ducem bolnavii afară, noi câteva zile, 3-4 zile n-am plecat de la birou. Stăteam cu colegii și lucram, să găsim și să planificăm unde să ducem pacienții. Lucram cu colegii de la Ministerul Apărării, era atunci șef de stat major chiar actualul premier, domnul Ciucă.

Discutam cu el să găsim soluții de transport, mi-au pus la dispoziție avioane de la dânșii, dar la un moment dat am vrut să ducem pacienți în Anglia și Norvegia. Mi-a spus că distanța e mare și nu e bine pentru pacienți. Și zic ce fac? Îmi zice stați că am o idee. România e participantă la avioanele NATO de la Baza Aeriană Pápa din Ungaria. A sunat și m-a sunat înapoi că a rezolvat. A venit avionul a doua zi, am adus echipa medicală special de la Cluj și Mureș, cei din București erau frânți. Am adus o echipă mare, 8 medici și 9 asistenți pentru 12 pacienți. În final s-a plecat cu 10 că doi erau instabili.

Toată perioada aceea ne-a afectat extrem de mult pe toți. Salvatorii care au muncit acolo au rămas cu amintiri care nu sunt deloc plăcute. Îți aduc aminte de tragedie, de un dezastru care putea fi evitat și care ne-a pus la încercare ca țară. N-ai cum să le scoți din minte. Dar, la un moment dat, în medicina de urgență, ajungi la echidistanță. Nu înseamnă că nu ești afectat, dar dacă nu ești echidistant nu poți să iei decizii, să faci lucrurile care trebuie făcute. Nu poți intra cu sentimente în astfel de situații”, a declarat, sâmbătă, Raed Arafat în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene” de pe canalul de Youtube cu același nume.

„Îmi aduc aminte că la Colectiv era un tânăr de 19 ani. Și să vedeți deciziile cum se luau. Au fost văzuți de toate echipele care au venit, Belgia, Germania, Anglia. Doctorița din Anglia, cu mare experiență, după ce a vizitat pe toți a stabilit pe cine va duce în Anglia. La un moment dat vine la mine și-mi zice: „Știu că ce o să-ți spun nu pare logic, dar totuși vreau să fac acest lucru. Vreau să duc băiatul care are 90% arsuri”.

De ce nu e logic? Pentru că la 90% arsuri, prognosticul e aproape de zero. Nu ai șanse. Era un băiat de 19 ani, încă stabil și mi-a zis că vrea să-l ducă. I-am zis că dacă voi îl primiți, noi îl ducem. L-am dus, l-a primit. La două zile, m-a sunat să-mi spună că, din păcate, a murit. Dar știu că decizia era una care nu era logică neapărat pentru că medical era clar că nu avem ce face. Dar a fost o decizie care măcar pentru familia lui să zică că am încercat. Noi am acceptat, l-am predat. Dar a fost impresionant să vezi solidaritatea altor țări”, a povestit șeful DSU.

Raed Arafat spune că s-au depus toate eforturile posibile în octombrie 2015

În cadrul acelui podcast, Raed Arafat a precizat că personalul medical a făcut tot ce era posibil pentru a salva victimele de la Colectiv. Acesta a ținut să menționeze că toate eforturile depuse au fost maxime, „indiferent ce încearcă unii să spună”.

„Întodeauna când gestionăm cazuri stăm și ne gândim dacă puteam să facem ceva mai bun. Și întotdeauna spui uite aici puteam să fac așa, aici puteam așa. Dar eforturile depuse, tot ce s-a depus acolo a fost maximal. Una e că după asta înveți și spui că, uite, dacă asta s-ar repeta poate că o să fac 1, 2, 3, nu 1, 3, 2.

Dar să spunem că nu ne-am făcut treaba, nu, indiferent ce încearcă unii să spună. Cei care au intervenit, cei care au tratat, toată lumea a încercat să facă. Sunt mulți care s-a întors fără să li se ceară. Unii medici care au plecat de acasă la spital să ajute”, a adăugat Raef Arafat.