Veste ȘOC despre PENSIONARI: DISPAR pe capete! Au anunțat acum
Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 18.000 de persoane în trimestrul II 20108, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 5,207 milioane persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 7.000 până la 4,680 milioane, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, citat de Agerpres.
Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 9,8% şi respectiv 9,3%. Pensia medie lunară a fost în T2 2018 de 1.122 lei, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.073 lei.
Faţă de trimestrul precedent, numărul mediu de pensionari a fost în scădere cu 16.000 persoane, în timp ce numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a scăzut cu 6.000 persoane.
Pensia medie lunară a rămas la acelaşi nivel cu cea din trimestrul precedent, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut uşor, cu numai un leu.
În T2 2018, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,9% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (76,7%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%.
Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu şi Vaslui şi 14 la 10 în Botoşani, Dâmboviţa şi Neamţ.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 505 de lei (860 lei în judeţul Botoşani, 866 lei Giurgiu, 887 lei Vrancea faţă de 1.365 lei în Municipiul Bucureşti, 1.359 lei Hunedoara şi 1.280 lei în judeţul Braşov).
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul II 2018, a fost de 806.300 persoane, din care 661.800 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 14,1% din totalul pensionarilor din această categorie, 143.000 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 42,2% din totalul acestora, 1.500 persoane din sistemul militar, reprezentând 0,8% din totalul acestei categorii.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





