Veste cumplită pentru toată România! Mugur Isărescu a anunțat ce urmează să se întâmple

Banca Națională a României (BNR) a transmis în cadrul unui comunicat că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-și continue creșterea temperată spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare graduală.

„Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să mai crească temperat spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare graduală, ce coboară la nivelul de o cifră în semestrul I 2024 şi se accentuează ulterior, rămânând totuşi la capătul orizontului proiecţiei uşor deasupra intervalului ţintei.

Perspectiva inversării traiectoriei ratei anuale a inflaţiei după ajungerea pe un platou în trimestrul IV 2022 are ca resorturi atenuarea impactului şocurilor globale pe partea ofertei – inclusiv în contextul aplicării schemelor de plafonare a preţurilor la energie până în august 2023 – precum şi manifestarea tot mai pregnantă a unor efecte de bază dezinflaţioniste, alături de influenţele decurgând din probabila restrângere şi închidere rapidă a excedentului de cerere agregată, urmată de o adâncire relativ mai accelerată a gap-ului PIB în teritoriul negativ începând cu trimestrul IV 2023”, a transmis BNR într-un comunicat.

BNR vorbește despre „incertitudini şi riscuri majore”

De asemenea, specialiștii financiari amintesc de faptul că incertitudinile și riscurile majore sunt asociate şi conduitei politicii fiscale.

„Incertitudini şi riscuri majore sunt asociate însă şi conduitei politicii fiscale, având în vedere cerinţa continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv şi al tendinţei generale de creştere a costului finanţării, dar într-o conjunctură economică şi socială dificilă pe plan intern şi global, ce a condus la implementarea mai multor seturi de măsuri de sprijin pentru populaţie şi firme, cu impact asupra parametrilor bugetari.

Din această perspectivă, importante sunt caracteristicile următoarei rectificări bugetare din acest an, precum şi coordonatele proiectului de buget pentru 2023. Relevante sunt, de asemenea, conduita politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune”, completează BNR.

Consiliul de administraţie al BNR a hotărât în şedinţa de marţi, 8 noiembrie, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75% pe an, de la 6,25% pe an, începând cu data de 9 noiembrie 2022.

Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75% pe an, de la 7,25% pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,75% pe an, de la 5,25%, precum şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.