Veste-bombă în ancheta Caracal! Unde este telefonul Luizei
Bunicul Luizei Melencu a venit sâmbătă cu noi informaţii despre telefonul nepoatei sale, după ce, în cursul săptămânii, o colegă de-a Luizei a observat activitate pe contul fetei de WhatsApp.
Bunicul Luizei Melencu spune că telefonul nepoatei sale a fost din nou activ vineri noapte. Bărbatul a primit pe telefonul său un mesaj automat de pe numărul Luizei, care îl notifica că poate fi apelat. O astfel de notificare vine după ce cartela este închisă şi apoi reactivată, scrie Digi24.
„Acum pot fi contactat pe telefon (mesajul pe care l-a primit bunicul Luizei, n.r.). O lună de zile a dispărut chestia asta. Azi-noapte, la ora 02.20, a mai apărut un mesaj: „Acum pot fi contactată”. Am dat telefon acolo… Am impresia ca telefonul Luizei este la cineva”, a spus bunicul Luizei Melencu.
Notificarea este valabilă în cazul unor rețele de telefonie mobilă și vine după ce un telefon este închis sau în afara ariei de acoperire, apoi reactivat.
Şi o colegă de-a Luizei a observat activitatea din partea telefonului Luizei în noaptea de miercuri spre joi. Fata dispărută ar fi ieşit din grupul de WhatsApp al colegilor de clasă puţin după miezul nopţii. Toate aceste informaţii au fost communicate şi anchetatorilor.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





