"Auzim, deseori, că românii n-au vocaţia performanţei în economie. Dacă, însă, istoria ţării noastre nu ar încorpora şi înfăptuirile din a doua parte a secolului al 19-lea şi din prima parte a secolului 20, am putea să-i credem pe cei ce spun că noi nu avem spirit organizatoric, că nu ne putem adapta cerinţelor industrializării şi că nu avem apetit pentru tehnologie. Şi multe alte astfel de lucruri s-ar mai putea spune dacă nu ar fi existat acel timp fertil din istoria României", a spus Adrian Vasilescu.

Prezentăm mai jos interviul acordat Agerpres.

De ce credeţi că în acea perioadă s-a putut face performanţă şi acum nu se poate?
Adrian Vasilescu:
Mulţi ar fi tentaţi să facă trimitere la lunga domnie a lui Carol I. Sigur, l-am avut atunci pe Carol I şi rolul în dezvoltarea şi modernizarea ţării a fost uriaş. Dar, totodată, a acţionat atunci, unitar, o elită care s-a pregătit în vestul Europei şi a venit aici hotărâtă să schimbe ţara. Priviţi palatele Bucureştilor, cele ridicate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începând cu Banca Naţională, şi veţi înţelege cât de puternică era atunci vocaţia pentru lucrul bine făcut. De la lustruitorii de ghete, din Gara de Nord, până la constructorii podului de peste Dunăre, de la Cernavodă. În perioada interbelică, după criza din 1929 – '33, România a relansat economia. România interbelică a ridicat foarte multe valori, în toate domeniile: literatură, fizică, istorie. Mai ales în matematică. A ridicat valori ce au făcut ca, la începutul anilor '60, şcoala românească de matematică să ocupe unul dintre primele locuri în lume. S-au ridicat totodată mari economişti. După ce s-a terminat războiul, în timpul regimului comunist pe care puţini români l-au dorit, multe dintre aceste valori au fost aruncate în închisori sau anihilate prin izolare. Au suferit ei şi a suferit ţara. Sigur, nedreptăţi au fost şi înainte de regimul comunist. Dar de altă natură. Şi mult mai rare. Semnificativ în acest sens este cazul marelui economist român Georgescu-Roengen. Era atât de mare încât a fost scos din ţară, cu un vapor turcesc, şi ajutat să ajungă în America, unde îl aştepta o echipă de corifei ai economiei americane condusă de Samuelson (economistul american Paul Samuelson – n.r.), care la un moment dat, într-o conferinţă îi spunea 'prietenul meu Georgescu-Roengen'. La noi însă, în timpul războiului, când el era director în Ministerul Finanţelor, apăruse un dezechilibru în balanţa de export/import între noi şi Germania. Şi, ca orice economist care se respectă şi care are o judecată corectă, din dorinţa de a restabili echilibrul balanţei, a încercat să reducă din importuri. A gândit normal – e război, în toată lumea oamenii strâng cureaua, în toată lumea se trăieşte rău, ce s-ar putea tăia? Şi primul capitol amputat a fost 'ciorapi de mătase pentru dame'. Ei bine, doamnele din înalta societate din Bucureşti, aflând asta, şi-au folosit influenţa şi nu s-au lăsat până când marele economist a fost dat afară din funcţia de director în Ministerul Finanţelor. E un caz, mai sunt şi altele, dar regula era promovarea valorilor.

Putem învăţa ceva din această preocupare pentru promovarea valorilor?
Adrian Vasilescu:
Da. Şi anume, că nu ereditatea ne-a dus pe această linie oblică, cu trei de 7, nu genele noastre ne produc dureri de cap, ci vremurile şi copleşirea noastră sub vremuri. Mă refer la perioada comunistă şi la eventualitatea în care Al Doilea Război Mondial nu ar fi avut loc. Unii spun că istoria nu se scrie cu dacă, însă astăzi istoria contrafactuală este mai mult decât o modă, este o preocupare serioasă a multora dintre marii istorici. Şi dilemele merg atât de departe, încât ţări ca Marea Britanie sunt acuzate, în studii de specialitate, că nu au reuşit să evite Primul Război Mondial. Iar acuzaţiile sunt dintre cele mai dure: dacă Marea Britanie ar fi oprit acel război, Europa nu ar fi trecut nici prin comunism, nici prin fascism. Şi atunci, iată că mă simt îndreptăţit să spun că dacă nu ar fi fost Primul Război Mondial, astăzi România ar fi fost o mare putere economică.
 

Putem schimba istoria?
Adrian Vasilescu:
Se spune că istoria o fac oamenii, dar de la un anumit dat încolo. Sigur, că nu am adus noi comunismul în ţară, toate întâmplările care s-au produs nu au fost provocate de noi, dar cred că noi ne-am lăsat prea mult în voia istoriei. Nu am respectat una dintre marile reguli ale istoriei civilizaţiilor pe acest pământ şi anume că toate civilizaţiile s-au dezvoltat făcând faţă unor provocări. Noi nu am avut educaţia de a răspunde provocărilor. Un istoric japonez spunea că atunci când forţele din natură şi din societate sunt favorabile, e uşor să creşti economic, dar lăudabil e să creşti economic când toate forţele sunt potrivnice. Am putea, deci, să plecăm de la această linie oblică, ce ar trebui să înceapă să se rebalanseze. Locul 7 (după numărul populaţiei) este fix, dar linia de la mijloc, spre dreapta, ar trebui să urce, nu până la locul şapte, că aşa ceva este aproape imposibil, dar să înceapă să se ridice. Şi nu dintr-o dată, ci an de an, cu eforturi, cu muncă, cu multe sacrificii, pentru că nimic nu vine de-a gata.
 

Şi cu ce am putea începe?
Adrian Vasilescu
: Cu restructurarea. Astăzi discutăm atât de mult de restructurare! De 25 de ani! Unii nu înţeleg ce înseamnă asta şi cred că a face restructurare înseamnă să dai nişte oameni afară. Este cea mai mare eroare! Într-o restructurare serioasă angajezi oameni, creezi locuri de muncă, nu le reduci. Ei bine, pentru prima dată în istoria României, într-un cadru oficial, cuvântul restructurare a fost rostit de Carol I la 10 mai 1866 când a depus jurământul ca domnitor al României. Dar el a fost mai mult o voce care stimula moral societatea, în timp ce în societate, în vremea aceea, exista un elan transformator. Vine acum actualul preşedinte şi ne vorbeşte despre România lucrului bine făcut. Este foarte normal şi foarte bine. Dar în perioada aceea chiar a existat o Românie a lucrului bine făcut. Şi Carol I a avut un merit, şi elitele vremii au avut un şi mai mare merit, care au făcut să se dezvolte în societate cultul lucrului bine făcut Şi era un fapt evident.
 

Acum avem un preşedinte care susţine 'lucrul bine făcut'. Dar avem şi elitele care să dezvolte un astfel de climat?
Adrian Vasilescu:
Elite avem, dar ele sunt răspândite. Oameni care să formeze o elită românească sunt destui. Nu avem însă parte de constituirea lor în ceea ce s-ar numi societatea civilă. O societate civilă care să cuprindă preoţii din biserici, învăţătorii, profesorii, presa, instituţiile culturale. Societate civilă nu înseamnă câteva ONG-uri cu două trei obiective de suprafaţă. Nu! Societatea civilă înseamnă o societate închegată, care să însufleţească poporul român. Şi, mai ales, să susţină un proces de educare a educatorilor, de educare a populaţiei, să-i ajute pe oameni să înţeleagă ce trebuie să se întâmple în această ţară ca să le intre bani în buzunar.
 

Care ar trebui să fie primii paşi ai acestui demers?
Adrian Vasilescu:
Un jurnalist american a scris o carte, în colaborare cu un cercetător, care demonstrează că Statele Unite ale Americii pierd cursa pentru supremaţia mondială pentru că pierd cursa pentru educaţie. Şi noi pierdem cursa pentru educaţie. Prefer să conjug aşa verbul şi să spun că pierdem cursa, nu că am pierdut-o. Pentru că este imposibil să cred că am pierdut-o. Dar când mă refeream la societatea civilă care ar putea să facă ceva, mă gândeam la perioada lui Carol I. Atunci erau cinci cercuri concentrice care reprezentau schema societăţii. În mijloc, ca nucleu al acestei construcţii, era o sferă: sfera educaţională! Începuse cu societăţi pentru dezbateri, pentru educarea ţăranilor, a muncitorilor. Mă refer la elita care se formase în ţară şi care avea ca preocupare constantă şi primordială să îi înveţe pe oameni cum să răzbească şi să meargă înainte. Spiru Haret, când a condus sistemul educaţional din România, a pus învăţătorii în slujba educaţiei populaţiei: i-a învăţat să constituie instituţii de credit, instituţii de depuneri, i-a învăţat cum să ia credite ca să lucreze pământul. Nimic nu se poate face fără educaţie. Noi, când am pornit acum 25 de ani să facem o societate nouă, habar nu aveam, nici guvernanţi, nici profesori, nici jurnalişti, nici oameni de rând, habar nu aveam cum trebuie să fie noua societate. Era preluată din aer câte o expresie: terapie de şoc! Citeam, auzeam: 'De asta înaintăm încet, pentru că nu facem terapie de şoc'. Puteam noi, în România, să facem terapie de şoc după 10 ani de terapie de şoc prin plata forţată a datoriei externe? Acum doi ani ne-a vizitat ţara fostul director general al FMI, Michel Camdessus, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a avut o întâlnire cu el, i-a spus: 'Vă mai amintiţi, domnule Camdessus, că aţi fost în România şi v-am întrebat cum trebuie să fie tranziţia noastră, şi aţi spus că trebuie să fie îndrăzneaţă şi cuprinzătoare?!'. Şi aşa trebuie să fie. Nu am reuşit să facem o tranziţie îndrăzneaţă şi cuprinzătoare. Şi din cauza asta, dacă analizăm acum societatea românească, vedem cu ochiul liber că sunt transformări serioase. Chiar dacă mulţi se fac că nu le văd, chiar şi în viaţa acelor oameni care, întrebaţi în diferite sondaje cum trăiesc, ei spun că mai rău ca înainte, chiar şi în viaţa acestora schimbarea este radicală. Faptul că trei milioane de oameni din această ţară şi-au găsit de lucru în Europa largă, că Europa a devenit câmpul lor de activitate profesională, este o mare schimbare.

Sursa: Agerpres

 

Te-ar putea interesa și: