Stare de panică în Marea Britanie, unde numărul cazurilor de infectare cu „varianta indiană” a coronavirusului a ajuns la 2.323. Această cifră înseamnă o creștere cu 77 la sută în numai cinci zile. Anunțul a fost făcut de ministrul britanic al sănătății, Matt Hancock, în Parlament. Vestea vine în condițiile în care Marea Britanie a obținut rezultate foarte bune în combaterea pandemiei, grație vaccinării și a măsurilor dure de carantină, iar acum se pregătește de noi relaxări.

Această tulpină a devenit dominantă în orașele Bolton și Blackburn with Darwen, din nord-vestul Angliei. Aici au fost confirmate 483 de cazuri. Îmbolnăvirile se constată la toate grupele de vârstă, a anunțat ministrul britanic al sănătății, care a prezentat în Camera Comunelor o situație la zi a epidemiei.
Majoritatea persoanelor spitalizate sunt însă din rândul celor care se puteau vaccina, dar au ales să n-o facă, a precizat ministrul.

Oficialul britanic le-a cerut oamenilor să se vaccineze, mai ales că o astfel de evoluție îngrijorătoare ar putea amâna noile măsuri de relaxare pe care guvernul britanic le are în vedere de la 21 iunie, scrie BBC. Între altele, este preconizată deschiderea cluburilor de noapte, în timp ce nunțile ar putea fi permise fără limită de persoane.

Varianta indiană a COVID, mai transmisibilă decât varianta britanică

Datele preliminare arată că actualele vaccinuri anti-COVID-19 protejează, cel puţin vârstnicii, în faţa variantei indiene a SARS-CoV-2, a subliniat ministrul Matt Hancock. Însă virusul se poate răspândi „ca focul” în rândul celor nevaccinaţi, a avertizat oficialul britanic.

Experții spun că această variantă indiană a coronavirusului este şi mai transmisibilă decât varianta britanică. În timp, ea va deveni dominantă, la fel cum s-a întâmplat cu tulpina britanică.

Marea Britanie a ales un sistem de vaccinare a populației în care, în principiu, oamenii au fost eligibili în funcție de vârstă. Astfel, de marți, în Anglia le vine rândul celor care au împlinit 37 de ani.