Grupul german Bosch estimează că îşi va menţine cifra de afaceri la un nivel aproape similar celui înregistrat anul trecut în România, pe fondul creşterii cu 50% a vânzărilor de piese constructorului Dacia, a declarat pentru CAPITAL Online directorul general al Robert Bosch SRL, Brigitte Eble.

„Preconizăm o cifră de afaceri de circa 159 milioane de euro pentru acest an în România, comparativ cu 161 milioane anul trecut, în ciuda conjuncturii economice mondiale nefavorabile. Acest rezultat va fi posibil datorită creşterii cu 50-55% a vânzărilor efectuate către Dacia faţă de anul 2008”, a explicat Eble.

Negocieri cu Ford Craiova

Brigitte Eble a spus că în funcţie de modelele pe care Ford va decide să le producă la uzina din Craiova, în mod sigur Bosch va fi un furnizor de piese şi pentru acest constructor, client important cu care au început deja negocierile pe această temă.

Pe de altă parte, Bosch intenţionează ca în acest an să crească numărul angajaţilor din cadrul Centrului de comunicaţii din Timişoara, de la 266 la 375 de persoane.

„Creşterea personalului în aceast centru se justifică prin mărirea capacităţii operaţionale, dar dacă până la sfârşitul anului efectele crizei nu vor fi diminuate am putea renunţa la o parte din angajaţi şi vom păstra numai personalul de bază, urmând să revenim după criză la un nivel adecvat”, a mai spus reprezentanta Bosch în România.

Disponibilizările nu sunt excluse

0-30543-capital0001boschbrigitteeble.jpgBrigitte Eble a precizat că estimările Bosch pentru anul în curs sunt moderate şi se aşteaptă chiar la pierderi în domeniile de scule electrice şi echipamente termotehnice, dacă actuala conjunctură economică nu se va îmbunătăţi până în al patrulea trimestru din an.

„Dacă situaţia nu se va îmbunătăţi în curând, vom fi nevoiţi să reducem din personal. Chiar dacă situaţia actuală nu impune acest lucru, ne-am gândit deja că la un moment dat am putea fi nevoiţi să recurgem la disponibilizări”, a spus Eble în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în Bucureşti.

Acţiuni aşteptate de la Guvern

În privinţa situaţiei economice naţionale, reprezentanta grupului Bosch în România a declarat că se asteaptă la implementarea unor programe de conjunctură din partea Guvernului, care nu există în acest moment în România, pentru a ajuta economia naţională să treacă mai uşor prin această perioadă dificilă.

„Pot spune că prin noile tipuri de taxe şi impozite, firmele din România vor fi împovărate de creşterea impozitării, aspect contrar acţiunilor întreprinse în alte state ale uniunii Europene. Sperăm ca în trimestrul patru al acestui an să constatăm o îmbunătăţire şi ca Guvernul să încerce să schimbe actuala conjunctură”, a subliniat Eble.

Bosch în România

Grupul Bosch activează în România din anul 1994 şi deţine cinci societăţi în trei oraşe ale României: trei în Bucureşti, una în Timişoara şi una în Blaj.

Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 18,4% faţă de 2007, ajungând la 161 milioane de euro, datorită creşterilor diviziei de tehnologie în domeniul auto şi a celei de termotehnică. La sfârşitul lui 2008, Bosch avea 839 de angajaţi în România.

0-30544-capital0001boschconferinta.jpg