Vânzarea TikTok, evaluată la 14 miliarde de dolari. Donald Trump a semnat decretul

Trump a afirmat că el și președintele Chinei, Xi Jinping, au convenit asupra unui acord care va permite TikTok să continue să funcționeze în SUA, prin separarea platformei de socializare de compania-mamă chineză, ByteDance.

Președintele american a subliniat că acest acord respectă legislația care ar fi impus închiderea aplicației pentru utilizatorii din SUA, dacă aceasta nu ar fi fost preluată și vândută unui proprietar american.

„Am vorbit cu președintele Xi și el mi-a spus: «Dați-i drumul»”, a declarat Trump într-o conferință de presă, potrivit The Guardian„Aceasta va fi operată în totalitate de americani.”

Potrivit planului, investitorii americani vor prelua majoritatea operațiunilor TikTok și vor obține controlul asupra unei copii licențiate a algoritmului puternic de recomandare al aplicației. Se estimează că firmele americane vor deține aproximativ 80% din versiunea americană a companiei divizate, în timp ce ByteDance și alți investitori chinezi vor deține sub 20%.

Noua versiune a TikTok va fi supravegheată de un consiliu de administrație format din șapte membri, specializați în securitate cibernetică și securitate națională, dintre care șase vor fi cetățeni americani, conform declarațiilor Casei Albe.

Potrivit lui JD Vance, prezent și el la conferința de presă, noua companie americană va fi evaluată la 14 miliarde de dolari, mult sub valoarea totală a ByteDance, estimată la aproximativ 330 de miliarde de dolari.

În comparație, Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, are o evaluare de 1,8 trilioane de dolari.

Oracle va coordona grupul de investitori americani TikTok

Grupul de investitori americani al TikTok va fi condus de gigantul de software Oracle, care va supraveghea operațiunile aplicației în SUA, va furniza servicii cloud pentru stocarea datelor utilizatorilor și va primi o licență pentru a prelua controlul asupra algoritmului TikTok.

Oficialii Casei Albe au precizat că ByteDance și reprezentanții chinezi nu vor avea acces la datele utilizatorilor americani.

În cadrul conferinței de presă, Trump a menționat că, pe lângă Oracle și cofondatorul său, Larry Ellison, printre investitori se numără și magnatul media Rupert Murdoch și CEO-ul Dell Computers, Michael Dell.

„Investitori mari. Cei mai mari. Nu există alții mai mari”, a spus Trump.

Vance a menționat că în zilele următoare vor fi făcute publice mai multe detalii despre persoanele implicate în tranzacție.

Întrebat dacă TikTok va prioritiza conținutul legat de MAGA, Trump a declarat că îi place acest tip de conținut și că, dacă ar fi posibil, l-ar face 100% axat pe MAGA. Totuși, el a subliniat că aplicația va continua să recomande o gamă largă de conținut, așa cum s-a întâmplat până acum, asigurând că toate grupurile vor fi tratate în mod echitabil.