Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea (FP), în valoare de 369,19 milioane lei, Fondul Proprietatea (FP) Banca Transilvania (TLV) – 30,99 milioane lei, Electrica (EL) – 21,78 milioane lei, Transgaz (TGN) – 14,03 milioane lei şi Copet (COTE) – 10,70 milioane lei. 

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate la Bursa de Valori Bucureşti, în săptămâna 20 – 26 martie, s-a ridicat la 500,37 milioane de lei. Pe bursă, au mai fost realizate tranzacţii cu produse structurate, în valoare de 5,42 milioane de lei, cu obligaţiuni – 0,12 milioane de lei, dar şi cu unităţi de fond 0,12 milioane de lei. În piaţa deal au fost schimburi cumulate la 31,89 milioane de lei. 

Conform analizei Puls Capital, indicii bursieri au înregistrat în această săptămână evoluţii mixte, cuprinse între minus 0,49% pe indicele BET-FI, valoarea acestuia fiind de 31.919,51 puncte şi 1,15% pe indicele BET-NG. Valoarea la închidere a acestuia în puncte indice a fost de 684,05. 

În săptămâna analizată 31 de titluri au avut evoluţii pozitive, 15 au fost stabile şi 30 au avut evoluţii negative. 

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile Electroargeş (ELGS) cu 13,61%, fiind urmate de titlurile Conpet (COTE) cu 13,45% şi de Restaurante Marea Neagra (EFO) cu 12,25%. 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere a fost pe titlurile Petrolexportimport (PEI), de 12,69%, poziţia a doua fiind ocupată de titlurile IAR SA (IARV) cu 8,38% şi de cele ale Compa (CMP), cu o scădere de 7,60%. 

"Săptămâna a fost marcată în principal de anunţurile companiilor privind propunerile de dividende. Indicele BET a închis uşor pe plus prima săptămână cu 12 emitenţi în componenţă, atingând nivelul de 7981,01 puncte, cu 0,15% peste închiderea de săptămâna trecută. Titlurile Conpet şi Medlife au intrat in structura indicelui de referinţă începând de luni, 20 martie, cu ponderi de 1,54% şi respectiv de 0,92%. Cea mai bună performanţă din rândul indicilor locali s-a înregistrat pe indicele BET-NG, care a câştigat 1,15% în săptămâna curentă. La polul opus s-a aflat indicele BET-FI, cu o scădere de 0,49%", menţionează analiza Puls Capital. (Sursa: Agerpres)