Această îndelungată dramă politică a tot continuat de la ‘un ultim termen-limită’ la altul până când, la miezul nopții, pe data de 31 ianuarie 2020, Marea Britanie a părăsit uniunea.

Dar nu total. Momentul acela nu a fost decât începutul unei perioade de tranziție de 11 luni, pe parcursul căreia liderii britanici și cei ai UE ar fi urmat să negocieze viitoarele relații. Până la încheierea acelei perioade, Marea Britanie rămâne în uniunea vamală și pe piața unică a UE, trebuind totodată să respecte legislația UE, deși nu deține niciun loc în vreuna din instituțiile organizației, este scris într-un editorial al nytimes.com

Tratativele nu au înregistrat niciun progres

Tratativele nu au înregistrat niciun progres, iar, în această săptămână, ele au degenerat într-o neplăcută dispută în jurul unei legi britanice care, potrivit declarațiilor unui oficial din UE, reprezintă ‘o încălcare extrem de gravă’ a legislației internaționale. Liderii UE au cerut retragerea legii; britanicii au spus un ‘nu’ răspicat.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, care a fost ales cu 10 luni în urmă pe baza promisiunii că ar avea acordul pe tema Brexitului ‘proaspăt scos din cuptor’, amenință acum să părăsească Uniunea Europeană cu sau fără acord, pe data de 15 octombrie. Johnson afirmă că ieșirea fără acord ar fi un ‘bun rezultat’ pentru Marea Britanie – o pretenție la fel de neîntemeiată ca și anul trecut, când britanicii se aflau tot în pragul unei ieșiri fără acord.

Ultima schimbare intervenită în toată această poveste e legată de o lege recent introdusă de guvernul conservator al  lui Johnson, care propune ocolirea unui element-cheie în acordul de retragere semnat de Johnson în luna ianuarie. Deloc surprinzător, problema este legată de Irlanda de Nord, ‘nodul gordian’ care a otrăvit toate negocierile din trecut.

Întrebarea care se pune este cum să menții deschise granițele din Irlanda atâta vreme cât Marea Britanie, din care face parte și Irlanda de Nord, va părăsi Uniunea Europeană. În plus, tratatul de retragere a dus la o serie de înţelegeri vamale complexe între Irlanda de Nord și restul Marii Britanii, care ar putea intra în vigoare în cazul în care alte părți ale acordului ar fi respinse. Riscând să aibă niște urmări substanțiale, noua lege a lui Johnson i-ar permite Marii Britanii să hotărască singură cum să gestioneze circulația mărfurilor în apele Mării Irlandeze. Or, după cum a recunoscut un ministru al cabinetului, asta ar încălca legislația internațională, deși doar ‘în mod limitat și foarte la obiect‘.

Această caracterizare nu a reușit să împiedice scandalul. Theresa May, care s-a luptat curajoasă, dar fără rezultat cu Brexitul ca predecesoare a lui Johnson, s-a întrebat de ce oricare viitor partener ar mai avea încredere în Marea Britanie, dacă ea își încalcă pe față obligațiile legale.

Peste Atlantic, politicienii americani au declarat că nu vor accepta nimic ce ar putea anula Acordul din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt unor decenii întregi de lupte între diverse secte din Irlanda. Miercuri, președinta democrată a Camerrei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a avertizat că, în cazul în care Marea Britanie încalcă acordul, nu va exista ‘absolut nicio șansă‘ ca un acord comercial între SUA și Marea Britanie să poată fi aprobat de Congres. De amintit este faptul că Johnson a susținut că ieșirea din UE i-ar permite Marii Britanii să încheie un acord comercial mai bun cu Statele Unite.

Așadar, o bună parte din ‘serialul’ Brexitului a revenit: ‘ultimele’ termene-limită, mersul pe sârmă, discuțiile despre un Brexit ‘dur’ (a se citi, lipsa acordului), bârfele de la Bruxelles pe tema intransigenței britanicilor, certurile pe tema frontierei irlandeze.

Dacă toată această ‘coloană sonoră’ e familiară, contexul este mult diferit. Criza economică datorată pandemiei de coronavirus a diminuat popularitatea lui Johnson și pe cea a conservatorilor. Uniunea Europeană nu a dat vreun semn că ar renunța la poziția sa în privința unor probleme-cheie – subvențiile de stat din industria britanică și drepturile de pescuit. Președintele Trump, un fervent susținător al Brexitului, se află în fața unei dure bătălii în vederea realegerii. Partidul Laburist, de opoziție, este acum condus de Keir Starmer, care este considerat un adversar mai redutabil decât predecesorul său, Jeremy Corbyn, în fața conservatorilor.  Și, cum o ieșire fără acord pare tot mai probabilă, sondajele din Scoția arată o creștere a sprijinului pentru independență.

Partea cea mai grea constă în faptul că, fără un acord, nu poate exista niciun rezultat pozitiv. Un Brexit fără acord ar însemna că, pe data de 1 ianuarie 2021, vor exista niște taxe și un control frontalier, prețuri mai mari pentru multe produse, șiruri întregi de camioane pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Industria britanică a serviciilor va pierde garanția accesului la Uniunea Europeană, iar asta va afecta mulți oameni, de la bancheri până la muzicieni.

Toate aceste consecințe au fost discutate la nesfârșit începând din iunie 2016, când britanicii au votat pentru Brexit. Dar se pare că patru ani de discuții dureroase și de negocieri aprinse au însemnat prea puțin pentru a putea acoperi prăpastia dintre cei care văd calitatea de membru al UE ca pe ‘o zgardă’ pusă suvernității britanice – așa cum s-a dovedit recent, atunci când negociatorul-șef britanic, David Frost, a spus răspicat că Marea Britanie nu va deveni niciodată un ‘stat-client’ al UE – și cei care văd uniunea ca pe o comunitate a unor reglementări economice și principii comune, de pe urma cărora ambele părți au de beneficiat.

Johnson a ajuns în funcție mai puțin pentru retorica sa deseori teatrală și mai mult din cauză că lumea s-a cam săturat de acest întreg proces al Brexitului. Încălcarea tratatului de retragere nu înseamnă un pas înainte și ar trebui să se renunțe la o asemenea opțiune. Încă mai este timp, iar, atât pentru Marea Britanie, cât și pentru continent, cel mai bine ar fi ca Johnson să se folosească de tot acest timp și să ajungă la un acord care să respecte legislația internațională și care să reducă la minim perturbările unei separații dureroase.