Codul Rutier stabileşte că amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. Un punct-amendă reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie.

Astfel, în cazul majorării salariului minim la nivelul de 1.000 de lei, valoarea unui punct de amendă va ajunge în 2014 la 100 de lei

Clasele de sanctiuni sunt următoarele:
a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;
b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă;
c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă;
d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă;
e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amendă.

Contravenţiile prevazute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice.

Astfel, în cazul unei majorări a salariului minim la 1.000 de lei, cea mai mică amendă pe care o va lua un şofer care încalcă prevederile Codului Rutier va fi de 200 de lei.

Aşadar, dacă nu aveţi centura pusă, vorbiţi la telefon, opriţi în loc nepermis sau depăşiţi viteza legală cu 10-20 km/h veţi scoate din buzunar în 2014 minim 200 de lei.