Actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, își va încheia mandatul, așa cum s-a planificat, în luna octombrie a acestui an, după ce a fost prelungit de trei ori. Politicianul norvegian a ocupat această funcție timp de nouă ani. Acum, Ursula von der Leyen își dorește să preia conducerea Alianței.

Londra se opune candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea NATO

Publicația The Sun, citând surse din Marea Britanie, spune că Londra se va opune candidaturii lui von der Leyen, care a ocupat anterior funcția de ministru al Apărării, pe motivul rezultatelor sale slabe la conducerea forțelor armate ale Germaniei.

Potrivit ziarului german Welt am Sonntag, Pedro Sanchez, printre candidații la conducerea NATO se mai numără și premierul Spaniei, Pedro Sanchez, dar și secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace.

Mandatul lui Mircea Geoană ca secretar general adjunct a fost prelungit cu încă un an

Secretarul general al Alianței Atlanticului de Nord sau NATO, Jens Stoltenberg, a decis prelungirea mandatului de secretar general adjunct al NATO al lui Mircea Geoană.

Așadar, acesta va mai sta în funcție pentru încă un an, după cum anunță purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungeanu, prin intermediul unui mesaj pe Twitter.

De asemenea, Jens Stoltenberg a precizat că Mircea Geoană a fost un remarcabil secretar general adjunct pentru Alianță.

”Mircea Geoană a fost un remarcabil secretar general adjunct al NATO și un mare sprijin pentru mine personal într-un moment critic pentru securitatea euro-atlantică.

Abilitatea sa politică, expertiza și rezistența sa sub presiune continuă să fie atuuri puternice pentru Alianța noastră transatlantică. În semn de recunoaștere a serviciului său, i-am prelungit mandatul de secretar general adjunct cu un an, până la jumătatea lunii octombrie 2024. Îi mulțumesc lui Mircea pentru dăruire și aștept cu nerăbdare să ne continuăm munca împreună”, spune secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Mircea Geoană a transmis vineri, 31 martie, după anunțul prelungirii mandatului său, că va continua să facă echipă cu Jens Stoltenberg, lucru care îl onorează.

Totodată, acesta i-a mulțumit lui Jens Stoltenberg pentru încrederea acordată.

”Mă onorează prelungirea mandatului de Secretar General Adjunct al NATO cu încă un an şi mă bucură faptul că voi continua să fac echipă, la conducerea NATO, cu Jens Stoltenberg, căruia vreau să îi mulţumesc pentru încrederea acordată. Într-un moment de mare complexitate vom continua, oricând şi împreună, să apărăm cei peste 1 miliard de cetăţeni din statele membre, să întărim valorile democratice şi libertatea de a gândi şi de a ne alege propriile destine.

Decizia de astăzi, la fel ca numirea mea în 2019, este o încurajare pentru toţi românii şi toate româncele de a ţinti cât mai sus şi îmi întăreşte convingerea că acesta este un moment în care România trebuie să capete îndrăzneala şi înţelepciunea de a profita de oportunităţile strategice pe care schimbările geopolitice le oferă”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.