„Apreciem şi o creştere de peste 10% a numărului de telefoane vândute, precum şi un avans al vânzărilor pe segmentul de accesorii, asupra căruia intenţionăm să ne canalizăm eforturile de promovare în viitorul apropiat”, a declarat Zoltan Halmai, directorul comercial al EuroGsm.
În prezent accesoriile înregistrează cel mai mare număr de unităţi vândute din reţeaua EuroGsm, urmate de telefoanele mobile, în timp ce tabletele au, în prezent, o cotă mai mică în volumul vânzărilor companiei.

“Intrarea masivă de smartphone-uri şi tablete pe piaţă, va determina totodată şi reducerea preţurilor acestora”, a mai specificat Halmai. Reprezentantul companiei vede o creştere a cererii pe segmentul serviciilor de date mobile, determinată în special de majorarea numărului de smartphone-uri şi tablete disponibile pe piaţa locală.

Cotă de piaţă de 34% din vânzările B2C (Business to Consumer) de servicii de voce ale retailerilor Orange

Reprezentantul are încredere că EuroGsm îşi va menţine poziţia de lider în vânzările de servicii de voce ale retailerilor Orange pe segmentul business-to-consumer, cu o cotă de 34%. Mai precis, EuroGsm a înregistrat în primele trei luni din acest an o cotă de piaţă de aproximativ 7% din numărul de telefoane comercializate pe plan naţional, respectiv o creştere a indicatorului cu aproximativ 28% comparativ cu luna decembrie 2011.

Reţeaua de 117 magazine a EuroGsm funcţionează în sistem de franciză în urma unui proces început pentru prima dată în 2007, proiectul luând amploare doi ani mai târziu.