UPDATE Grecia a intrat în incapacitate de plată OFICIAL, după ce a anunţat că nu va plăti astăzi banii către FMI
UPDATE Grecia a intrat în incapacitate de plată OFICIAL, după ce a anunţat că nu va plăti astăzi banii către FMI
Ministrul de finanţe grec Ianis Varoufakis a anunţat că autorităţile elene nu vor plăti tranşa de 1,6 miliarde de euro către FMI.
Grecia intră în faliment. Guvernul de la Atena nu dă niciun ban FMI
Pe de altă parte, Varoufakis susţine că încă speră la un acord cu creditorii străini.
Dacă guvernul de la Atena nu transferă la noapte, până la ora 24:00, tranşa de 1,6 miliarde de euro scadentă către Fondul Monetar Internaţional, Grecia va deveni prima ţară occidentală care intră în default în raport cu instituţia financiară de la Washington de la înfiinţarea acesteia, cu 71 de ani în urmă.
Ultima ţară care a intrat în default faţă de FMI este Zimbabwe, în 2001.
Ratarea unei plăţi către FMI poate avea consecinţe grave. Grecia va pierde imediat accesul la resursele Fondului şi, dacă disputa nu va fi rezolvată, ar putea pierde, într-un final, drepturile de vot şi statutul de membru al FMI.
FMI a anunţat deja că nu va exista vreo perioadă de graţie pentru Grecia. Directorul executiv al Fondului, Christine Lagarde, va informa imediat board-ul executiv privind intrarea Greciei în default, ceea ce ar putea avea consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte clauzele de default din acordurile în baza cărora statul elen a primit împrumuturi de la celelalte guverne din zona euro.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





