Grecia, mistuită din nou de incendii lângă Atena. Mai multe sate, evacuate. Probleme și în sudul Albaniei
SURSA FOTO: Dreamstime
Grecia și Albania se confruntă cu incendii de vegetație devastatoare, amplificate de temperaturile extreme care depășesc 40 de grade Celsius. În Grecia, flăcările au ajuns în apropierea Atenei, iar autoritățile au mobilizat sute de pompieri și zeci de aeronave. În Albania, focarele au provocat rănirea a trei persoane și evacuarea a aproximativ 2.000 de locuitori.
Grecia și Albania, devastate de incendii de vegetație pe fondul unui val de caniculă extremă. Mii de oameni evacuați, intervenții dificile în teren
Un val sever de incendii de vegetație afectează în aceste zile Grecia și Albania, pe fondul unor temperaturi extrem de ridicate care au agravat condițiile de risc. În Grecia, focarele s-au extins rapid, ajungând periculos de aproape de capitala Atena, relatează The Independent.
Autoritățile elene au mobilizat peste 180 de pompieri, susținuți de 15 avioane și 12 elicoptere, pentru a interveni într-o pădure de pini aflată într-o zonă montană din apropierea capitalei. Pompierii au precizat că incendiul s-a propagat cu viteză din cauza vegetației uscate și a vântului puternic.
Wildfire broke out north of #Athens causing significant damage and burning houses. #καυσωνας #Κρυονερι #φωτια #Πυρκαγια #wildfire #Greece pic.twitter.com/4Nov2VYOO7
— Evangelo Sipsas (@EvangeloSipsas) July 26, 2025
Greece and Albania are burning!!!
Thousands are fleeing as fires tear through #Greece and #Albania, fueled by summer temperatures and bone-dry terrain.
Is this crisis related to climate change? It appears to be the case. Many people injured.#wildfires
pic.twitter.com/qfwvcc39y8— ECO Discussion (@ecodiscussion1) July 26, 2025
Un alt focar de amploare a fost semnalat marți în apropierea orașului Corint, din sudul Greciei. Din cauza avansului rapid al flăcărilor și a căldurii toride, autoritățile au fost nevoite să evacueze mai multe sate.
În cursul operațiunilor de stingere, un elicopter al serviciilor de urgență s-a prăbușit în mare în timp ce încerca să colecteze apă. Autoritățile au anunțat că toți cei trei membri ai echipajului au fost salvați și transportați de urgență la un spital din zonă.
Număr record de pompieri mobilizați, plus drone care monitorizează zonele de risc
Temperaturile au urcat până la 40 de grade Celsius în unele regiuni, complicând semnificativ munca echipelor de intervenție. Reprezentanții autorităților au explicat că, în astfel de condiții, incendiile forestiere se propagă rapid și devin greu de controlat.
De altfel, Grecia se confruntă frecvent cu incendii în timpul verilor fierbinți și secetoase, iar în acest an au fost deja raportate zeci de focare în diferite regiuni ale țării.
Guvernul de la Atena a anunțat în luna mai că, anticipând pericolul crescut de incendii, a decis să mobilizeze un număr record de pompieri și să dubleze aproape flota de drone care monitorizează zonele de risc.
Oficialii au subliniat că aceste măsuri sunt parte a unei strategii extinse de prevenție și intervenție în fața crizelor climatice tot mai frecvente.
Situație similară și în Albania. Circa 2.000 de oameni au fost evacuați din orașul Delvina
Și Albania se confruntă cu un scenariu asemănător. Un incendiu de vegetație izbucnit vineri în apropierea orașului Delvina, în sudul țării, a rănit trei persoane și a forțat evacuarea a aproximativ 2.000 de locuitori, potrivit unei corespondențe Reuters.
Viceprimarul orașului, Brunilda Meleqi, a declarat telefonic pentru agenția de presă că cele trei victime au suferit arsuri și intoxicații cu fum, fiind transportate la spitale locale. Ea a mai precizat că șase sate au fost complet evacuate, iar flăcările au distrus o biserică și zece locuințe nelocuite.
Meleqi a adăugat că intensitatea incendiului a început să scadă spre seară, după ce două elicoptere au fost trimise în zonă pentru a sprijini eforturile de stingere.
Cu toate acestea, autoritățile rămân în alertă, având în vedere că vegetația uscată și temperaturile ridicate pot favoriza reaprinderea focarelor.
Fires in south albania are getting crazy, Fires burn down dozens of homes. pic.twitter.com/OA49hOHTrC
— Illyricum Albania (@FilteredZero) July 25, 2025
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




