"În prezent, România se situează la sub 60% din media Uniunii Europene /UE/ în ceea ce priveşte PIB/locuitor şi nu cred că va fi o ţară care să intre în zona euro fără să ajungă la 80-90% din media UE, după experienţa cu Grecia", a afirmat Dan Bucşa.

Regiunea Europei Centrale şi de Est /ECE/ continuă să ajungă din urmă restul UE, iar viteza a crescut după criza financiară, convergenţa fiind mai rapidă în ţările care continuă reformele.

Creşterea economică pe termen lung a României necesită mai mulţi angajaţi, a subliniat reprezentantul UniCredit Bank, însă populaţia dornică să muncească este foarte redusă în România şi în restul Balcanilor. Conform estimărilor, circa 2,4 milioane de români apţi de muncă nu muncesc. Pe de altă parte, populaţia activă în România a ajuns la cel mai ridicat nivel după 1989, însă ponderea în totalul populaţiei este încă scăzută.

O altă problemă o reprezintă faptul că absolvenţii din România sunt cel mai puţin adaptaţi la nevoile firmelor, o problemă întâlnită şi în alte ţări din regiune. "Până nu rezolvăm această problemă nu putem visa la investiţii străine masive", a avertizat economistul Dan Bucşa.

Consumul privat este principalul motor al creşterii economice a României, iar comerţul, IT-ul şi alte servicii contribuie la jumătate din creşterea economică, arată datele UniCredit Bank.

În opinia reprezentantului UniCredit Bank, economia României nu se supraîncălzeşte, deşi există semne de supraîncălzire – creştere rapidă a salariilor, mult peste productivitate, creştere rapidă a consumului şi vânzarilor cu amănuntul, accelerarea creşterii preţurilor imobiliare. Pe de altă parte, creditarea va încetini, politica fiscală ar putea deveni contracţionistă în a doua jumătate a lui 2017, creşterile salariale ar putea încetini după alegeri, iar inflaţia ar putea ramâne sub ţintă, estimează macroeconomistul UniCredit BAnk Londra.

UniCredit Bank estimează o creştere economică pentru România de 4,3% în 2016 şi de 3,5 % în 2017, cele mai mari niveluri din regiune. Agerpres