UniCredit Bank finalizează fuziunea cu Alpha Bank

O echipă multidisciplinară formată din avocați specializați în drept financiar-bancar de la Reff & Asociații | Deloitte Legal, consultanți financiari și experți în evaluare, risc și reglementare, precum și auditori din cadrul Deloitte România, a asistat UniCredit Bank în procesul de obținere a aprobării prealabile a Băncii Naționale a României (BNR) pentru fuziunea cu Alpha Bank, finalizată la mijlocul lunii august 2025. Această implicare a reprezentat o continuare naturală a serviciilor oferite anul trecut UniCredit Italia pentru achiziționarea participației majoritare în cadrul Alpha Bank România.

În urma fuziunii, Grupul UniCredit a ajuns în top 3 pe piața bancară locală, cu o cotă estimată la aproximativ 11% din totalul activelor din sistemul bancar românesc. Membrii echipei implicate au coordonat aspectele juridice și de afaceri aferente întocmirii și depunerii documentației relevante la autoritatea de supraveghere, precum și pregătirea instrumentelor complexe de management de proiect, centralizarea seturilor de documente și informații și efectuarea misiunilor bazate pe previziunile financiare și servicii de evaluare.

Diana Ciubotariu, Head of Legal al UniCredit România, care a coordonat intern aspectele juridice ale întregului proces, a subliniat că profesionalismul experților implicați a fost esențial pentru succesul proiectului, iar colaborarea cu Reff & Asociații și Deloitte România a demonstrat importanța unei echipe unice, capabile să transforme în posibil ceea ce părea imposibil în etapa de pregătire a dosarelor de aprobare.

„Calitatea și profesionalismul experților implicați face din orice demers, indiferent cât de complex este, un succes iar colaborarea noastră cu Reff & Asociații și Deloitte Romania în acest proiect o demonstrează. Succesul nu înseamnă doar rezultate obiective, ci tot parcursul până la ele. Sprijinul și consilierea din partea colegilor de la  Reff & Asociații și Deloitte Romania au fost extrem de valoroase. Și spun colegi, pentru că am fost cu toții parte dintr-o unică echipă ce a făcut, în anumite momente ale etapei de pregătire a dosarelor de aprobare, ca imposibilul să fie posibil”, a declarat Diana Ciubotariu, Head of Legal, UniCredit România, care a coordonat intern aspectele juridice ale întregului proces de achiziție și fuziune, din partea UniCredit.

Reff & Asociatii_Deloitte Romania
SURSA FOTO: Deloitte Romania

Procesul de fuziune a fost unul complex

Ani Cîrstea, Head of Regulatory Affairs al UniCredit România, a adăugat că procesul de fuziune a fost unul complex, care a necesitat coordonare atentă și expertiză multidisciplinară, iar aportul echipei externe a fost esențial în pregătirea dosarului și asigurarea comunicării eficiente cu BNR.

„Procesul de fuziune a reprezentat un proiect complex, care a necesitat coordonare atentă și expertiză multidisciplinară. Colaborarea cu echipa Reff & Asociații și Deloitte Romania a fost excelentă, aportul lor fiind esențial în pregătirea dosarului. Le mulțumim pentru profesionalism și dedicare”, a declarat Ani Cirstea, Head of Regulatory Affairs, UniCredit România, care a coordonat comunicarea cu Banca Națională a României, din partea UniCredit.

Proiectul a fost o oportunitate de a evidenția valoarea unei abordări integrate

Din echipa de drept bancar a Reff & Asociații | Deloitte Legal au făcut parte Andrei Burz-Pînzaru, Partener, Patricia Enache, Senior Managing Associate, Bogdan Vlad, Senior Associate, și Andrei Bănescu, Associate. Echipa de consultanță financiară a Deloitte România a fost formată din Andrada Tănase, Marius Vasilescu, Cristina Tache, Florin Iordănescu, Andreea Micu, Oana Ceban, Iulian Norocel și Victoria Tocan, iar echipa de auditori a inclus pe Claudiu Ghiurluc și Laura Gheorghe.

Andrei Burz-Pînzaru a menționat că succesul operațiunilor subliniază importanța unei abordări comune și coerente, combinând analiza juridică meticuloasă cu înțelegerea activităților bancare și a implicațiilor operațiunilor. Potrivit lui, gestionarea eficientă a procesului complex, respectarea cerințelor legale și anticiparea provocărilor financiare și de reglementare oferă echipelor implicate perspective valoroase pentru viitoare operațiuni similare pe piața bancară românească și regională.

„Succesul acestor operațiuni subliniază importanța unei abordări comune și coerente, care combină capacitatea de analiză juridică meticuloasă a echipei de avocați cu înțelegerea profundă a activităților bancare și a implicațiilor unor asemenea operațiuni, din partea echipelor de consultanță și audit. Abilitatea noastră de a gestiona împreună acest proces complex în mod eficient, asigurând în același timp conformitatea cu toate cerințele legale, ne-a oferit perspective valoroase și ne-a îmbogățit expertiza în navigarea prin provocările juridice și de reglementare specifice acestui tip de operațiuni, anticipând potențiale provocări și oportunități într-un mediu financiar în continuă evoluție, ceea ce ne poziționează favorabil pentru viitoare operațiuni similare în sectorul bancar românesc și regional. Mulțumim echipei UniCredit pentru oportunitatea de face parte din acest proces complex, provocator, dar care ne-a oferit multiple satisfacții profesionale”, a declarat Andrei Burz-Pînzaru, Partener la Reff & Asociații | Deloitte Legal și Liderul practicii de drept financiar-bancar.

Andrada Tănase, Partener Advisory la Deloitte România, a precizat că proiectul a fost o oportunitate de a evidenția valoarea unei abordări integrate, care combină expertiza juridică, de risc și reglementare, și de a sprijini UniCredit Bank în navigarea unui cadru legislativ exigent. Ea a subliniat că reușita confirmă angajamentul ambelor firme de a susține dezvoltarea sustenabilă a pieței bancare locale și crearea de valoare pe termen lung pentru clienți.

“Pentru Deloitte, acest proiect a reprezentat o nouă oportunitate de a evidenția valoarea unei abordări integrate, ce îmbină expertiza juridică, de risc și reglementare și gestionarea etapelor critice ale unei tranzacții complexe. Ne bucurăm că am sprijinit UniCredit Bank în navigarea unui cadru legislativ exigent și în transformarea acestei etape într-un moment cheie al evoluției sale. Reușita confirmă, încă o data, angajamentul Deloitte și Reff & Asociații de a susține dezvoltarea sustenabilă a pieței bancare locale și crearea de valoare pe termen lung pentru clienți, într-un context de reglementare aflat în permanentă schimbare. Mulțumim întregii echipe UniCredit pentru încrederea acordată și pentru colaborarea excelentă pe parcursul proiectelor derulate împreună”, a declarat Andrada Tanase, Partener Advisory, Deloitte Romania și coordonatoarea practicii de consultanță în materie de risc și reglementare pentru instituții financiare.