Viktor Orban, aproape de victorie cu Comisia Europeană

Comisia Europeană ar urma să acorde 10 miliarde de euro Ungariei. Decizia vine după ce prim-ministrul de la Budapesta a anunțat că va împiedica deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina. De altfel, Viktor Orban a blocat un nou pachet de sprijin.

Liderii europeni sunt de părere, însă, că nu ar trebui ca instituția europeană să cedeze în fața a ceea ce ei numesc șantaj politic. De cealaltă parte, Comisia Europeană spune că suma ar putea fi oferită „ca urmare a progreselor înregistrate în ceea ce privește reformele judiciare”.

În context, un deputat german a cerut ca blocul comunitar să nu cedeze amenințărilor.

„Guvernul Orbán nu a îndeplinit reformele necesare. Nu trebuie să dăm niciun ban. Dacă Comisia decide altfel, este doar dintr-un singur motiv: încearcă să îl liniștească pe Orbán, care a exagerat complet amenințând cu veto”, a spus acesta.

Decizia Comisiei Europene vine în contextul în care, săptămâna viitoare, are loc o altă reuniune a liderilor europeni. În cadrul întrunii de pe 14 decembrie se va discuta despre:

  • alocarea unui nou pachet de sprijin Ucrainei
  • deschiderea negocierilor de aderare cu aceasta

Ungaria a avertizat că va bloca aceste decizii, iar premierul Orban a trimis o scrisoare președintelui Consiliului European, Charles Michel, solicitând excluderea deschiderii negocierilor de aderare cu Ucraina de pe agenda summitului.

Guvernul de la Budapesta, aspru criticat

Guvernul condus de Viktor Orban a fost criticat de foarte multe ori. Printre criticile aduse se numără:

  • subminarea independenței instituțiilor democratice
  • corupție
  • cheltuieli abuzive ale fondurilor europene

Acestea au determinat Comisia să blocheze aproximativ 27 de miliarde de euro alocate Ungariei.

Totuși, instituția sugerează acum că poate elibera până la 10 miliarde de euro pe fondul progreselor înregistrate în reformele judiciare, conform unui oficial al Executivului european.

În timp ce societatea civilă maghiară susține că reformele judiciare sunt deficitare, Comisia pare dispusă să facă concesii financiare.

viktor orban
SURSA FOTO: Dreamstime

Deblocarea fondurilor ar crea probleme

Acest lucru a generat îngrijorări printre criticii lui Orban, care susțin că deblocarea fondurilor acum ar crea un precedent riscant.

Ei spun că decizia ar deschide calea pentru alți lideri care ar putea amenința cu veto-uri pentru a obține avantaje.

„Dacă Orbán reușește, alții îi vor urma exemplul și vor abuza de dreptul de veto. Lucrul acesta va slăbi semnificativ Uniunea Europeană în viitor”, a mai spus el.

Reprezentanți ai UE și oficiali maghiari au purtat negocieri timp de luni de zile, iar Comisia susține acum că au fost realizate progrese în reformele judiciare. Totuși, un diplomat UE a avertizat că această decizie ar putea fi luată sub presiunea legată de situația Ucrainei, ceea ce ar putea slăbi Uniunea Europeană în viitor.

„Comisia face acest lucru, pentru că nu are altă opțiune. Dacă Ungaria se ocupă de o parte din reforme, atunci Comisia nu prea are de ales decât să dea banii”, a declarat diplomatul.