Ungaria a catalogat, marţi, 31 ianuarie, atitudinea Suediei drept „stupidă”, după ce un activist de extremă-dreapta a ars un exemplar din Coran la Stockholm.

Incidentul a determinat Ankara sa blocheze aderarea ţării nordice la NATO, conform agenției de presă AFP.

Turcia se opune aderării Suediei și Finlandei la NATO

Profanarea unei cărţi religioase este „inacceptabilă”, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, în timpul unei conferinţe de presă de la Budapesta împreună cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu. Acesta a insista asupra libertăţii de exprimare, aşa cum a făcut premierul suedez, Ulf Kristersson, pentru a justifica autorizarea demonstraţiei, este „stupidă”, a afirmat acesta.

„Dacă o ţară doreşte să adere la NATO şi încearcă să obţină sprijinul Turciei, atunci probabil că ar trebui să fie puţin mai atentă”, a precizat șeful diplomației ungare.

După ce Rusia a atacat Ucraina la 24 februarie 2022, Finlanda şi Suedia au prezentat o candidatură comună în vederea aderării la Alianţa Nord-Atlantică, abandonând decenii de nealiniere militară.

Cererile de aderare, care trebuie acceptate în unanimitate de cele 30 de state membre ale NATO, au fost ratificate de toate țările membre, cu excepţia Turciei şi Ungariei. Deja acuzată că găzduieşte „terorişti” kurzi, Suedia se află într-un impas pentru a obţine o poziție favorabilă din partea Ankarei după o serie de manifestaţii anti-turce la Stockholm şi arderea unui Coran.

Termenul a fost amânat de mai multe ori din cauza unui blocaj legislativ

În ce o priveşte, Ungaria a declarat că „nu are obiecţii” la aderarea celor două ţări la Alianța Nord-Atlantică. „Avem o poziţie clară”, a subliniat Szijjarto. „Susţinem extinderea NATO, iar când parlamentul se va întruni din nou în februarie, problema va fi pe ordinea de zi şi o vom rezolva rapid.”, a promis oficialul de la Budapesta.

Termenul a fost amânat de mai multe ori din cauza unui blocaj legislativ. Opoziţia a acuzat Guvernul că tergiversează lucrurile. Premierul naţionalist Viktor Orban, un aliat al preşedintelui turc, Recep Erdogan, a prezentat, de asemenea, o poziţie ambiguă cu privire la războiul din Ucraina.

Chiar dacă a condamnat ofensiva rusă, acesta nu a susținut Kievul pe deplin, spre deosebire de partenerii săi din UE, şi continuă să menţină strânse legături energetice cu Moscova.