Undă verde pentru reducerea personalului din Camera Deputaților. Adio 240 de posturi
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin- Camera Deputatilor
Miercuri, plenul Camerei Deputaților a aprobat o hotărâre prin care se reduc 240 de posturi din structura instituției. Cu un total de 199 de voturi în favoare, 86 împotrivă și 23 de abțineri, decizia a fost aprobată în plen.
Camera Deputaților a votat reducerea de posturi din structura instituției
Camera Deputaților a votat reducerea de posturi. Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de hotărâre prin care se reduc 240 de posturi din structura instituției.
Decizia a fost luată cu 199 de voturi „pentru”, 86 „împotrivă” și 23 de „abțineri”, reflectând un consens majoritar, dar și o opoziție considerabilă față de această măsură.

Care sunt posturile eliminate din Camera Deputaților?
Conform hotărârii, printre posturile eliminate se numără cele alocate cabinetelor președinților comisiilor permanente, precum și câte un post din Cancelaria președintelui Camerei și din fiecare cabinet al vicepreședinților.
Această restructurare are drept scop optimizarea cheltuielilor instituționale și reorganizarea aparatului administrativ.
Decizia a stârnit reacții puternice în rândul deputaților. Grupul SOS România s-a opus vehement măsurii, iar deputatul Dumitru Coarnă a susținut acest punct de vedere de la tribuna plenului.
Ilie Bolojan a anunțat la sfârșitul lunii ianuarie disponibilizări, dar și măsuri suplimentare, precum reducerea cu 20% a parcului auto și a cotei de combustibil.
Aceste măsuri au generat proteste din partea angajaților Senatului, care și-au exprimat nemulțumirea pe holurile instituției.
Hotârărea privind reducerea numărului de posturi alocate compartimentelor din serviciile Camerei Deputaților poate fi consultată mai jos.
Concedieri la Senat
Camera Deputaților a votat reducerea de posturi. Ilie Bolojan, președintele Senatului, a anunțat un amplu proces de restructurare în cadrul instituției, care presupune concedieri masive, reducerea numărului de autoturisme de serviciu cu 20% și diminuarea cotei de combustibil alocate. Decizia a stârnit nemulțumirea angajaților, care au organizat proteste pe holurile Senatului.
Ilie Bolojan a declarat că măsurile de restructurare au scopul de a eficientiza activitatea Senatului și de a reduce cheltuielile.
„Vă garantez că nu va fi nicio influență politică. Posturile vor fi ocupate prin concurs. Proiectul de lege va permite schimbarea personalului din cele două camere ale Parlamentului odată cu plecarea demnitarului. Până acum, angajările au fost pe o perioadă nedeterminată, iar personalul a rămas același”, a explicat Bolojan.
Președintele Senatului a subliniat că procesul de reorganizare se va finaliza până la sfârșitul lunii martie, iar în urma acestuia vor rămâne doar 618 posturi.
„Flota de mașini se va reduce. Cota de combustibil se va diminua de asemenea cu 20%”, a adăugat Bolojan.
Nemulțumirile angajaților
Reforma propusă nu a fost bine primită de către angajații Senatului, care au protestat în ianuarie pe holurile instituției. Aceștia erau nemulțumiți de concedieri și de reorganizarea posturilor, susținând că măsurile vor afecta activitatea legislativă.
„Reducerea masivă a personalului exact în zonele care reprezintă inima activității legislative, adică comisiile parlamentare, pare excesivă și de natură să afecteze exercitarea atribuțiilor constituționale ale Senatului”, a declarat una dintre protestatare.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




