Nimeni nu știe exact când omul a început să crească albine, dar documentele care au supraviețuit istoriei arată că egiptenii de acum 4500 de ani lăsau butoaie cu miere lângă comorile faraonilor iar grecii micenieni de acum 3500 de ani considerau apicultura o ocupație nobilă.
Aceleași civilizații au contribuit la dezvoltarea matematicii, însă scrierile sanscrite au consemnat pentru prima oară șirul de numere care avea să explice modul de reproducere al albinelor.
Șirul, denumit Fibonacci după numele matematicianului medieval care l-a sistematizat, este algoritmul pe care îl urmează în natură albinele sau iepurii când se înmulțesc respectiv melcii, floarea soarelui, anghinarea sau conurile de brad când se formează.
Algoritmul este foarte simplu – fiecare număr se formează prin adunarea cu predecesorul său – astfel că începutul șirului este 1 1 2 3 5 8 13 21 34 55 89 144 233 377… și tot așa.

<iframe src=”http://www.youtube.com/embed/kkGeOWYOFoA” width=”460″ frameborder=”0″ height=”259″></iframe>

Abia în ultimii 300 de ani, apicultura a redevenit o știință – studiată de biologi, matematicieni și filozofi – iar relația cu algoritmul matematic a fost înțeleasă pe deplin. În România, apicultura a rămas încă din preistorie o activitate de bază, însă baza științifică a fost relativ șubredă.
Azi, România este unul din primii zece exportatori de miere din lume iar producătorii locali pătrund ușor chiar și în hipermarketuri. Însă majoritatea celor 50.000 de apicultori sunt obligați să învețe "văzând și făcând".
Dar există și excepții. Ioan Ursu este profesor de matematică și, după ce a ieșit din sistemul de învățământ, iubit de elevi dar respins de un sistem putred pentru că "nu respectă programa", cunoștințele l-au ajutat să ardă etapele învățării și să ajungă – practic – profesor de apicultură.
Puteți citi toată povestea lui pe agrointel.ro

Te-ar putea interesa și: